Marţi după-amiază, în jurul orei 14.30, un bărbat din municipiul Suceava a sesizat poliţia că, în noaptea precedentă, persoane necunoscute au pătruns în casa de vacanţă pe care o are în municipiul Vatra Dornei şi au sustras mai multe bunuri (articole de îmbrăcăminte, truse de scule auto şi un casetofon), prejudiciul fiind de circa 650 de lei.
În timp ce poliţiştii trimişi la faţa locului făceau cercetări şi încercau să găsească martori care au văzut persoane suspecte prin zonă, prin 112, la Poliţia Vatra Dornei, s-a primit un apel telefonic care anunţa un alt furt la o casă de vacanţă din zonă.
Deplasându-se de urgenţă la faţa locului, poliţiştii l-au găsit în imobilul cu pricina, aparţinând unui bărbat din Iaşi, pe un individ din judeţul Olt, Ion Moraru (35 de ani), care nu a putut să explice în nici un fel prezenţa lui acolo.
Asupra olteanului au fost găsite bunurile pe care le furase din prima casa de vacanţă pe care a spart-o.
În urma extinderii cercetărilor, judiciariştii dorneni au stabilit că Moraru este şi autorul a încă trei furturi comise pe raza satului Coverca din comuna Panaci.
Potrivit poliţiei, la Coverca, Ion Moraru a intrat prin efracţie într-o casă de vacanţă, în şcoala generală şi în biserica din localitate, furând sume mici de bani, un aparat foto şi un casetofon.
Moraru şi-a petrecut noaptea în arestul poliţiei, fiind reţinut pentru 24 de ore, iar ieri procurorii Parchetului de lângă Judecătoria Vatra Dornei i-au interzis să părăsească localitatea de domiciliu şi să se prezinte ori de câte ori este chemat de organele de anchetă.