Primarul din Crucea, Dorin Rusu, a mărturisit că blocajul rutier s-a produs sub ochii săi şi că totul a fost cauzat de lipsa de reacţie a drumarilor.
„Pentru o distanţă atât de mare, de la Broşteni la Dorna Arini, nu există decât o singură maşină pentru intervenţie. Am cerut celor de la Drumuri Naţionale, în numeroase rânduri, suplimentarea cu încă o maşină de intervenţie pentru a evita probleme de genul celor înregistrate miercuri dimineaţă. Mi s-a promis că zilele următoare, pe acest tronson de drum foarte important, va fi trimisă şi o a doua maşină”, a declarat primarul din Crucea.
Potrivit lui Dorin Rusu, poleiul de pe şosea s-a format pentru că nu s-a împrăştiat nici un fel de material antiderapant în zonă. Ca urmare, patru tiruri şi o dubiţă au derapat şi au dus la blocarea circulaţiei rutiere.
Cozile de maşini formate au atins mai bine de 3 km, atât în sensul de mers spre Vatra Dornei, cât şi spre Broşteni.
Circulaţia rutieră a fost reluată în zonă abia în jurul orei 10.00.