Doroftei a spus că a solicitat reprezentanţilor secţiilor Drumurilor Naţionale din Judeţ, Direcţiei de Drumuri Judeţene, precum şi Poliţiei să stabilească un sistem rapid de comunicare, astfel încât problemele care ar putea să apară în urma ninsorilor abundente să fie soluţionate în regim de urgenţă.
„Un aspect deosebit de important pentru o bună gestionare a situaţiei o constituie fluxul informaţional, comunicarea coerentă şi promptă între toate instituţiile implicate. De asemenea, am solicitat să fiu informat imediat despre orice problemă identificată pe raza judeţului, specifică acestui anotimp”, a declarat prefectul. Doroftei a precizat că în situaţiile în care vor exista drumuri înzăpezite, poliţia şi reprezentanţii instituţiilor care administrează drumurile naţionale şi judeţene au obligaţia de a opri circulaţia rutieră, astfel încât să se evite apariţia unor blocaje în trafic.
În acelaşi timp, Ovidiu Doroftei a precizat că în cursul zilei de ieri a verificat personal mai multe puncte de lucru ale secţiei Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc, pentru a se asigura că acestea au materialele antiderapante, utilajele şi echipamentele necesare pentru a interveni în perioada iernii.
„Am vrut să mă asigur personal că instituţiile cu atribuţii în acest domeniu sunt dotate corespunzător, astfel încât să dispună de toate mijloacele şi resursele necesare pentru ca circulaţia pe drumurile naţionale şi judeţene să se desfăşoare în condiţii normale pentru acest anotimp”, a declarat Doroftei.