La Şcoala Ştirbăţ nu există sobe şi nici sistem centralizat care să asigure încălzirea sălilor de clasă, iar elevii şi cadrele didactice din această unitate stau ore întregi într-un frig mai crunt decât cel de afară.
Toate sobele, date jos
În urmă cu un an de zile, şcoala din Ştirbăţ a intrat într-un program de reabilitare în valoare de aproape opt sute de mii de lei. Deşi lucrările trebuiau finalizate în decurs de opt luni de zile, acestea nu au fost terminate şi, mai mult, constructorul, o firmă din Vrancea, este de negăsit.
Primarul comunei Udeşti, Săvel Viorel Botezatu, a declarat că „pe lângă faptul că lucrările efectuate sunt de proastă calitate, nici măcar nu au fost finalizate, iar elevii au rămas în frig, fiindcă nu s-a mai pus centrala termică”.
Toate sobele cu care era dotată şcoala înainte de demararea lucrărilor de reabilitare au fost distruse, şi s-a ajuns în situaţia în care elevii şi profesorii sunt nevoiţi să stea la ore într-un frig crunt, îmbrăcaţi cu geci groase.
Primarul Săvel Viorel Botezatu a declarat că a făcut nenumărate adrese către Inspectoratul Şcolar, şi a prezentat situaţia, însă nu s-a luat nici o măsură. „Am adus la cunoştinţa Inspectoratului Şcolar, le-am spus că se fac lucrări de mântuială, le-am spus că o să ne prindă iarna fără încălzire, însă nu s-a acţionat în nici un fel”. Totodată, primarul a mai adăugat că „banii pentru lucrări au fost daţi în avans, iar acum constructorul este de negăsit”.
Prefectul Ovidiu Doroftei a dispus un control la şcoală
Situaţia elevilor şi profesorilor din Ştirbăţ este cunoscută de autorităţi, mai exact de prefectul judeţului, Ovidiu Doroftei. Acesta a declarat ieri că a dispus un control pentru a se verifica modul în care s-au făcut lucrările în acea şcoală. Prefectul a mai spus că „Ştefan Văideanu, inspectorul pentru investiţii de la IŞJ, forţând limita legii, a făcut parte din Comisia de licitaţie pentru contractarea acestor lucrări, iar acum este diriginte de şantier pentru această şcoală”. Prefectul Doroftei i-a solicitat lui Ştefan Văideanu o informare scrisă referitoare la stadiul lucrărilor de la şcoala Ştirbăţ.
Conducerea Şcolii Ştirbăţ prezintă o altă variantă a lucrurilor şi a situaţiei. Potrivit directorului şcolii, Maria Platon, „constructorul nu a finalizat lucrarea pentru că nu şi-a mai primit banii. Proiectul prevede şi sistem de încălzire centralizat, însă nu am mai primit bani de la Guvern, iar constructorul nu a mai vrut să continue lucrările”. Maria Platon susţine că banii nu au fost daţi în avans, aşa cum s-a vehiculat.
Maria Platon a mai spus că „s-au căutat soluţii temporare pentru remedierea situaţiei, s-au adus calorifere electrice în fiecare clasă, însă sistemul este subdimensionat şi nu face faţă”. Astfel, nici cele câteva calorifere electrice aduse să schimbe cât de cât aerul din clase nu au fost de folos.
Cadrele didactice din şcoală se plâng că nu mai rezistă să stea ore întregi în frig. „Am fost ieri la Primărie, să se rezolve cumva situaţia, pentru că aşa nu se mai poate”, au spus cele două învăţătoare din Ştirbăţ. Acestea au mai precizat că nici copiii nu dau randament intelectual în asemenea condiţii.
Conducerea şcolii susţine că situaţia se rezolvă într-o săptămână
Părinţii elevilor sunt nemulţumiţi de condiţiile în care învaţă copiii, şi sunt hotărâţi să nu-i mai lase la ore, dacă situaţia nu se schimbă.
„Nu pot să-mi îmbolnăvesc copilul, stă în frig, vine acasă cu mâinile bocnă, şi încă nu au fost geruri. Când o să fie temperaturi cu minus ce o să se întâmple?”, a spus mama unei eleve de clasa a doua.
Directoarea şcolii spune însă că „în cel mult o săptămână situaţia se va rezolva”. Aceasta a declarat că „domnul Văideanu a contractat o altă firmă care în cel mult o săptămână va monta centrala termică în şcoală”.
(26 nov 2008, 11:49:59