Criză de posturi în restaurante
La târg au fost prezenţi mai mulţi reprezentanţi ai unor restaurante din Suceava, care căutau bucătari, barmani, pizzeri, lucrători comerciali, şoferi etc..
„În acest domeniu există puţină forţă de muncă specializată şi aici la târg a venit puţină lume cu calificare. Chiar în domeniile în care avem nevoie mare de personal, ospătar, bucătar şi pizzer, nu am avut cereri. Am făcut selecţie doar pentru postul de operator calculator şi cel de lucrător comercial”, ne-a declarat ieri, în jurul prânzului, când târgul era încă în plină desfăşurare, Elena Kirkiman, reprezentant al restaurantului Taco Loco Suceava.
Şi reprezentanta firmei Ursa Mare, cu profil de comercializare utilaje agricole şi piese de schimb, nu era foarte încântată de cei care au venit la târg.
„Au venit câteva persoane cu diplomă, specializate în posturile pe care le avem disponibile, însă fără experienţă în domeniu. Din păcate i-am văzut pe aceşti oameni prea puţini dornici să înceapă să înveţe meserie. Sunt totuşi trei persoane care vor fi contactate şi vom vedea ce vom reuşi”, ne-a spus Maria Ilisei, reprezentantul firmei la târg. Această societate are nevoie de ingineri mecanici, electronişti şi electromecanici.
Posturile pentru persoane cu studii superioare, cele mai căutate
Monica Tătaru, administratorul Human Resources Consulting, agenţia care a organizat acest târg, ne-a declarat că cei mai mulţi angajatori au reuşit să găsească persoane pentru posturile de care au nevoie, cele mai căutate fiind locurile de muncă pentru persoanele cu studii superioare.
Puţin căutate au fost posturile din domeniul auto (mecanic auto, vopsitor, tinichiger) şi cele de barman, ospătar sau bucătar.
Aceasta a ţinut să precizeze că târgul a putut fi organizat datorită sprijinului consistent oferite de Consiliul Judeţean Suceava şi de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava.
Măsuri pentru diminuarea numărului de disponibilizări
Pe de altă parte, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat că i-a convocat astăzi pe reprezentanţii Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă, ai Direcţiei Muncii, ai firmelor de recrutare de personal şi de reconversie a forţei de muncă pentru a stabili o strategie în vederea diminuării efectelor crizei economice care se prefigurează în viitorul apropiat.
„Ne aşteptăm ca în perioada următoare efectele crizei economice mondiale să se resimtă şi în judeţul Suceava. E posibil ca unele societăţi comerciale să-şi restrângă activitatea şi să disponibilizeze personal. Vrem să vedem care este situaţia exactă pe piaţa muncii şi să încercăm să găsim soluţii pentru a diminua efectele sociale”, a declarat Flutur.