În rest, nici unul nu a pomenit că ar fi fost victima unei tentative de mituire sau ar avea cunoştinţă despre colegi de serviciu implicaţi în astfel de activităţi ilicite.
Concluzia acestor date statistice, oferite de Serviciul Teritorial Suceava al Direcţiei Generale Anticorupţie, nu poate fi decât aceea că şpaga a dispărut din sistem şi că atât funcţionarii MIRA din judeţ, cât şi cetăţenii cu care vin în contact au renunţat la a mai primi, respectiv da, bani sau alte foloase pentru tot felul de servicii.
Totuşi, purtătorul de cuvânt al DGA Suceava, subcomisarul Cristian Macsim, nu e aşa de convins de dispariţia totală a corupţiei din rândurile cadrelor MIRA din judeţ, cu atât mai mult cu cât, anual, se primesc zeci de sesizări privind astfel de fapte.
Ofiţerul ne-a declarat că, din analizele şi discuţiile avute cu sute de funcţionari MIRA, de-a lungul numeroaselor întâlniri pe linia prevenirii faptelor de corupţie, o bună parte dintre aceştia au declarat că, dacă ar avea cunoştinţă despre fapte de corupţie ale colegilor lor, nu ar anunţa autorităţile competente.
Motivele, ne explică Cristian Macsim, sunt diverse, fie pentru că eventualii denunţători se tem că vor fi catalogaţi ca „turnători” şi vor avea viaţă grea în continuare la serviciu, fie pentru că ştiu că un eventual denunţ i-ar pune pe drumuri, fiind nevoiţi să meargă la audieri, să piardă ore întregi la dat declaraţii şi, în cazul în care se ajunge în instanţă, să apară ca martori în faţa judecătorilor.
Sprijin de la cetăţeni
Purtătorul de cuvânt al DGA Suceava e de părere că tot cetăţenii sunt cei care pot să ajute la depistarea cazurilor de corupţie.
„Până la urmă, cetăţeanul vine în contact direct cu funcţionarul... Asigurăm toţi cetăţenii că suntem permanent la dispoziţia lor şi ne pot contacta la numerele de telefon 0230/203340, 0230/203341 – Biroul Anticorupţie pentru Judeţul Suceava; 0230/530290 - Biroul Relaţii cu Publicul, sau se pot prezenta la sediul nostru situat în strada Petru Rareş, numărul 15, etaj 3, în clădirea Curţii de Conturi Suceava”, subliniază Macsim.
(19 nov 2008, 12:40:13
ce rost are infiintarea unei...institutii , angajarea gramadei de...specialisti , daca nu are ce sa...GASEASCA !!
sa va intre bine in...cap : IN SUCEAVA NU EXISTA....CORUPTIE !!
norocul...lor ca acum nu se mai fac...comentarii , ca ar fi cu ...zecile sau chiar mai mult !!!
bine ca pt monitorul mai de pret este..."calitatea" comentariilor si nu cantitatea.
cel putin e....liniste si mie nimeni nu-mi arata...greselile gramaticale cum si lor nimeni nu le...arata CORUPTIA !!
TRAIASCA..."CALITATEA " !
BRAVO...MONITORUL !!