Ieri la amiază, două angajate ale asociaţiei, dintre care una era purtătoarea de cuvânt Genţiana Prisăcaru, şi doi angajaţi ai Primăriei Suceava tocmai pregăteau ceea ce au intitulat „mâncarea câinilor”.
În patru recipiente de 100 de kilograme şi în unul de 400 de kilograme era un terci din mălai şi câteva boabe de arpacaş, „hrana” pe următoarea zi. Într-o cadă veche de baie, resturi de la o cantină şcolară- resturi de ciorbă, cuburi de cartofi şi morcovi, felii de lămâie, totul de o culoare şi un miros care răscolesc stomacul chiar şi celor mai puţin sensibili.
Genţiana Prisăcaru încearcă să ne convingă de prezenţa cărnii în acest amestec, „gâturi şi capete de pui”, spune ea, dar în ciuda eforturilor muncitorului de a răscoli după o fărâmă de carne sau os, acestea nu s-au lăsat depistate.
Reprezentanta Pro Anima ne mai spune că, atunci când rămân fără carne, pun în cazane conserve de peşte expirate, pe care le-au primit de la un supermarket. În magazia adăpostului există şi vreo 7-8 saci de 10 kg de granule pentru câini, dar reprezentanta Pro Anima spune că acestea sunt rezervate doar puilor şi bolnavilor.
Bucătăria este singurul loc în care este cald, dar şi aici domneşte aceeaşi mizerie de pretutindeni. Geamuri opace de murdărie, vase şi tacâmuri murdare, oale pline de resturi de mâncare şi acelaşi miros greu, pestilenţial, de care nu poţi scăpa nici la ore bune după ce pleci din acest loc.
Adopţia sau moartea, alternativele câinilor din adăpost de a scăpa de suferinţă
Muncitorii intră în ţarcuri şi toarnă zoaia în castroane. Resemnaţi, după gratii sau în lanţ, câinii vin pe rând să mănânce. Unde sunt mai mulţi într-un ţarc, lăturile nu ajung pentru toţi şi cei care n-au prins îşi aţintesc ochii trişti asupra oamenilor, în speranţa că vor primi şi ei ceva. Asta nu se întâmplă, castroanele sunt umplute o singură dată pe zi. Nu le rămâne decât să viseze că următoarea zi vor fi mai aproape de vas când omul cu găleata va intra în ţarcul lor.
Pentru unii suferinţa s-a încheiat, fie prin adopţie, fie după ce s-au îmbolnăvit şi au murit. Circa 30 de câini au fost adoptaţi, de la începutul acestui an, iar alţi 20, cel puţin, au murit după inundaţiile din vară. Apa a ajuns la aproape un metru în adăpost şi animalele mai puţin rezistente s-au îmbolnăvit şi au murit.
Despre câinii şi pisicile din adăpostul din lunca Sucevei se poate spune orice, numai că sunt protejate în vreun fel, nu. Pentru astfel de iubitori de animale dragostea şi protecţia se manifestă prin lanţuri, beton, mizerie şi o aşa-zisă alimentaţie care nu are nici o legătură cu specia şi cu bunăstarea celor protejaţi.
Falsa dragoste pentru animale
Nici cei şapte angajaţi ai primăriei nu sunt mai fericiţi decât cei pe care îi au în grijă. În adăpost nu există decât apă rece, boilerul din dotare nu poate fi utilizat pentru că la pornire sar siguranţele din tabloul electric, nu există un vestiar cu minime condiţii pentru igiena angajaţilor.
„La sfârşitul programului nu poţi să te speli decât pe mâini, cu apă rece. Nu ai unde să faci un duş, să te schimbi. Mergi cu autobuzul şi toată lumea din jur se dă deoparte, că miroşi a câine şi îi deranjezi pe toţi”, ne-a spus un muncitor.
Pentru munca lor, sunt plătiţi cu un salariu lunar net de 600 de lei şi cu bonuri de masă în valoare de 200 de lei. Cu excepţia salariilor muncitorilor, Primăria Suceava nu alocă nici un ban adăpostului de câini comunitari. Toate cheltuielile au fost asumate de asociaţia Pro Anima, care este în mod vădit depăşită de sarcina la care s-a angajat. Sucevenii care pretind că iubesc animalele pot dovedi acest lucru luând acasă şi îngrijind un câine comunitar, nu hrănindu-l pe scara blocului sau ducând un kilogram de oase la adăpost.
Cu siguranţă locul câinilor şi pisicilor nu este pe străzi, dar acesta este singurul aspect pe care îl rezolvă adăpostul.
(13 nov 2008, 16:34:31