Deşi iarna a început deja să-şi facă simţită prezenţa, în satul Ţibeni mai sunt încă oameni care nu s-au mutat în casele lor şi locuiesc în continuare în containerele puse la dispoziţie vara aceasta de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava. Oamenii se plâng că banii primiţi de la Guvern nu le-au ajuns pentru a-şi cumpăra materialele de construcţii necesare şi pentru a plăti muncitori care să le refacă locuinţele luate de ape.
Şi-a cumpărat casa cu două săptămâni înainte de inundaţii
Sinistraţii spun că unii au beneficiat de locuinţe construite de preoţi, şi acestea au fost finalizate, iar oamenii au intrat în case. Cei mai năpăstuiţi sunt însă cei care nu au beneficiat decât de ajutorul guvernamental.
„Am primit o dată 1.400 de lei şi apoi încă 2.500 de lei. Ce casă să-mi fac cu banii ăştia?!”, a spus Floarea Ignătescu, una dintre sinistratele din Ţibeni, care locuieşte încă într-un container metalic.
Dacă pe timpul verii, spaţiul mic al containerelor, de doar câţiva metri, a fost o problemă pentru sinistraţi, unii dintre ei locuind şi câte patru, cinci persoane într-un modul, problemele se complică acum, odată cu venirea frigului.
Fără a fi dotate cu sisteme de încălzire, containerele s-au transformat în adevărate congelatoare, iar oamenii sunt nevoiţi să doarmă cu haine groase pe ei, cu căciulă şi mănuşi.
„Dacă dumneavoastră vă dezbrăcaţi seara de hainele de stradă, groase, eu le îmbrac”, a declarat Tinca Bolgan, una dintre „chiriaşele” din containerele din Ţibeni. Un calorifer electric stă zi şi noapte în priză în containerul Tincăi Bolgan, însă femeia se plânge că „imediat ce-l închid se face un frig straşnic, şi unde mai pui că o să plătesc curentul cine ştie cât”.
La câţiva metri de container, muncitorii lucrează la casa în care Tinca Bolgan speră să se mute până la venirea iernii. Construcţia este ridicată, însă nu este izolată şi nu are încă ferestre şi uşi. „Sper să fac măcar o cameră şi să mă mut acolo, pentru că nu pot sta aici, în frig”, a spus Tinca Bolgan.
Urmărită parcă de ghinion, femeia s-a mutat vara aceasta la Ţibeni. A venit dintr-o localitate vasluiană şi şi-a cumpărat la Ţibeni o casă bătrânească pe care dorea să o reamenajeze. Nu a fost să fie aşa, pentru că la două săptămâni după ce s-a mutat la Ţibeni, casa Tincăi Bolgan a fost rasă de pe faţa pământului, iar femeia a fost nevoită să locuiască de atunci în container.
„Am dat 70 de mii de lei pe casa aia bătrânească. Am dat banii pe apa Sucevei”, povesteşte supărată femeia, care speră ca în scurt timp să aibă un acoperiş deasupra capului.
Tinca Bolgan nu este singura care locuieşte de câteva luni într-un modul metalic.
Containerele, cuprinse de igrasie
Inundaţiile i-au distrus aproape în întregime casa Mariei Huzdup, iar ea împarte împreună cu fiica sa şi patru nepoţi un container şi o cameră din casa aproape dărâmată de ape.
„Cu banii primiţi am reparat, cât s-a putut, casa inundată, dar vă daţi seama că mare lucru nu se vede”, a declarat fiica Mariei Huzdup. Şase suflete din familia Huzdup locuiesc fie în containerul neîncălzit şi cuprins deja de igrasie, fie în casa aproape distrusă de ape, de asemenea cuprinsă de mucegai.
„Nu am avut cu ce să refacem şi acuma sperăm să ne mai lase măcar containerul, că altfel nu ştiu ce facem”, a spus Maria Huzdup. Fiica Mariei şi copiii ei dorm în container pe saltele puse jos, pentru că nu au paturi şi nici spaţiu suficient. Se încălzesc la un calorifer electric, care stă mereu în priză.
Floarea Ignătescu locuieşte tot în containerul amplasat în curtea casei sale. Locuinţa i-a fost distrusă de ape. A primit un ajutor de câteva mii de lei, bani cu care şi-a cumpărat materiale de construcţii, însă nu a reuşit să facă reparaţiile necesare, astfel încât frigul să nu o prindă în container.
„Stau aici, mă încălzesc cum pot, dorm îmbrăcată bine, dar nu am ce să fac”, a spus Floarea Ignătescu. De curând, fiica Floarei, care locuieşte tot acolo, a transformat magazia de lemne a gospodăriei în cameră de locuit.
„Este o cămăruţă de doi metri, dar acolo stă mama mea, pentru că e bătrână, şi nu o pot ţine în frig, şi sora mea, care are probleme cu vederea şi este şi surdo-mută”, a spus fiica Floarei Ignătescu.
Primarul comunei Satu Mare, Ştefan Valerian Cramarciuc, a declarat că „până la venirea gerului toţi sinistraţii se vor muta în locuinţe. Lucrările sunt în curs de finalizare, iar situaţia celor câteva familii care mai stau în containere este provizorie”.