Andrei Popiţanu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi riscă să-şi petreacă următorii 25 de ani în spatele gratiilor.
În rechizitoriul întocmit de procurori, se precizează faptul că Popiţanu şi-a recunoscut crima şi modul în care a comis-o.
A plecat în Italia fără să-i spună
Andrei Popiţanu le-a povestit anchetatorilor că avea o relaţia cu victima (Valentina Grămadă, 18 ani, tot din Fundu Moldovei) de aproximativ patru ani.
În ultima perioadă, însă, mărturisea tânărul la audieri, povestea lor de dragoste nu era aşa cum ar fi vrut, asta şi din cauza faptului că el a lucrat o perioadă de timp în Italia, iar Valentina a rămas singură acasă, la Fundu Moldovei.
Tânăra, elevă a Colegiului Silvic Bucovina din municipiul Câmpulung Moldovenesc, i-a spus la un moment dat iubitului ei că vroia să vină şi ea în Italia, să-şi găsească de lucru.
În cursul lunii iulie a.c., Andrei Popiţanu s-a întors acasă, cu gândul de a-şi lua prietena cu el în Peninsulă, însă avea să afle că aceasta a plecat deja.
Faptul că nu i-a spus nimic despre plecarea ei în Italia, susţinea Popiţanu, l-a făcut să-şi iasă din minţi şi să-şi aştepte iubita să se întoarcă, pentru a-i cere socoteală.
Valentina Grămadă a revenit la Fundu Moldovei pe data de 22 septembrie, iar câteva zile mai târziu (n.r.-sâmbătă, 27 septembrie), cei doi aveau să se întâlnească în discoteca din centrul comunei.
Deşi se aflau în acelaşi local, cei doi tineri nu au stat împreună, fiecare fiind cu grupul său de prieteni.
Minte bolnavă
În jurul orei 23:00, susţin anchetatorii, Valentina s-a dus împreună cu o prietenă la toaleta din spatele discotecii.
La întoarcere, în cale i-a ieşit Andrei Popiţanu, care i-a cerut să rămână puţin afară, să discute cu el.
Tânărul era sub influenţa băuturilor alcoolice şi vroia să ştie motivul pentru care tânăra l-a părăsit.
Discuţia dintre ei a degenerat la un moment dat, după ce, susţine Popiţanu, fosta sa iubită i-a spus că nu trebuia să se întoarcă după ea. A lovit-o cu palma peste faţă şi a tras-o de haină în spatele discotecii, în apropierea toaletei. Aici, orbit de furie, a continuat să o lovească, de data aceasta cu pumnii şi picioarele.
Deşi a văzut că sângera puternic şi respira greu, Popiţanu nu s-a oprit. A târât-o pe o cărare, aproximativ 25 de metri, ajungând în apropierea albiei râului Moldova, unde a continuat să o lovească cu picioarele în zona capului. Pentru că tânăra încă respira, Andrei Popiţanu a luat un bolovan şi a lovit-o puternic în cap, după care s-a dus acasă şi s-a culcat, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.
A doua zi, însă, a fost încătuşat de judiciariştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
( 8 nov 2008, 12:18:55