Ascunse undeva în munţi, siluetele unor clădiri de beton abandonate şi parţial distruse par a fi strigoi care-ţi urmăresc orice mişcare. Ceaţa de toamnă face ca ansamblul de clădiri să pară un oraş fantomă. Liniştea apăsătoare este spartă când şi când de câte o pasăre care nu-şi găseşte locul. Suntem în fosta Exploatare Minieră Călimani, sau "oraşul părăsit", cum au denumit turiştii zona unde se desfăşura cândva activitatea socială a muncitorilor şi inginerilor care lucrau pentru extragerea şi prelucrarea sulfului. Despre ceea ce se întâmpla aici mărturie mai stă doar mirosul de sulf şi o groapă imensă din care au muşcat uriaşe maşinării.

 

Izolată în pădurile din Călimani, fosta Exploatare Minieră care avea drept obiect de activitate extragerea şi prelucrarea sulfului îşi trăieşte acum ultimele zile. La mai bine de 10 km de cea mai apropiată aşezare omenească, „oraşul părăsit”, denumire pe care localnicii nu o acceptă sub nici un chip, este un loc lugubru.

În orice moment te aştepţi ca din clădirile fără uşi şi geamuri, din care atârnă bucăţi de te miri ce, să iasă vreun boschetar. Falsă impresie, aici nici măcar aceşti amărâţi nu ajung. Zona nu le oferă nimic, iar fiarele pădurii mişună peste tot şi-i pot sfâşia în orice moment.

Undeva mai sus, îşi fac apariţia câteva păsări mari. Nu par fricoase, ci doar atente la sosirea intruşilor care le tulbură liniştea. Din ceaţa groasă desluşim că nu sunt păsări de pradă, ci cocoşi de munte, care şi-au făcut cuib printre stânci şi clădiri puse deja la pământ.

Drumul betonat care făcea legătura cu restul lumii este într-o stare bună, semn că cei care l-au construit s-au gândit că sulful din Călimani îi va îmbogăţi pentru mulţi ani. În rest, un peisaj selenar, o enclavă ciudată într-o oază de frumuseţe şi verdeaţă.

 

Ecologizarea a început în iunie

Acum, realizarea megalomanică a regimului comunist începe să se prăbuşească sub forţa utilajelor capitaliste aduse să măture totul şi să facă uitat că a existat vreodată o exploatare de sulf în zonă. Primii paşi au fost deja făcuţi. Incinta industrială a fostei Exploatări Miniere Călimani a fost pusă la pământ în proporţie de 80%. Urmează incinta socială, un loc unde se mai văd în picioare 9 blocuri destinate cazării a câte 500 de oameni, alte 9 blocuri de locuinţe, 2 cantine, magazine, un club, sediul administrativ şi alei de legătură între toate acestea.

Ştearsă de ploi şi viscole, vechea lozincă „Trăiască Republica Socialistă România” va cădea şi ea, odată cu clădirea devenită de acum istorie.

Lucrările de ecologizare a perimetrului fostei exploatări de sulf au început în luna iunie şi sunt programate să se extindă pe o durată de 4 ani.

Valoarea totală a investiţiei se ridică la 10 milioane de euro, bani care nu sunt suficienţi pentru a şterge urmele dezastrului ecologic din Călimani.

„Cariera de unde s-a extras sulful rămâne deocamdată la fel, cu precizarea că vom realiza un dig pentru a opri scurgerea apelor”, a explicat Sorin Proboteanu, reprezentantul Fa Wittfeld Ro SRL Bucureşti, firmă care se ocupă cu lucrările de ecologizare.

 

45 de km de gărduleţe şi stăvilare şi 140.000 de puieţi de pomi

Amplul program de refacere a zonei pare destul de ambiţios, dar rezultatele se vor vedea abia peste ani şi ani. Pentru stabilizarea haldelor de steril se vor construi 45 de km de gărduleţe şi stăvilare, se vor face înierbări şi se vor planta 140.000 de puieţi de pomi.

Proiectul mai cuprinde demolarea a 38 de clădiri, urmând ca materialele acceptabile să rămână în zonă, iar cele neacceptabile, gen fier, scânduri, să fie transportate în altă parte.

Deşi zona care trebuie ecologizată cuprinde 150 de hectare de teren, firma care a câştigat dreptul de a se ocupa de lucrări are doar 15 persoane.

„Lucrăm cu utilaje performante şi nu este nevoie de un număr mai mare de oameni. Probabil că anul viitor, când vom avea de efectuat lucrări manuale, numărul persoanelor angajate va creşte până spre 50”, a spus Sorin Proboteanu.

În 2012, când se vor finaliza lucrările, perimetrul va fi predat către proprietari, adică Parcul Naţional Călimani, ocoale silvice şi proprietari particulari.

 

Oamenii din zonă regretă închiderea Exploatării

Pentru oamenii din satele învecinate, efectele pe care exploatarea neraţională a sulfului le-a avut pentru întreaga zonă nu par prea importante. Oamenii se gândesc la ceea ce au pierdut prin închiderea Exploatării Miniere şi la faptul că nu mai au locuri de muncă.

Pentru mulţi dintre ei, „oraşul părăsit” a fost locul unde munceau, se distrau şi închegau prietenii. A fost o a doua lor casă. Relaţiile s-au oprit la starea civilă, iar copiii cuplurilor au crescut în miros de sulf şi avânt muncitoresc.

Soţii Traian şi Rodica Dăscăliţa sunt doi dintre oamenii a căror viaţă este legată de Exploatarea Minieră Călimani.

Acum au o pensiune în Gura Haitii care le merge foarte bine, dar o umbră de melancolie îi străbate când vorbesc despre trecutul lor.

„Din satele de aici, de la fiecare casă lucrau cel puţin una-două persoane la exploatare. Erau vremuri foarte bune, atunci s-a asfaltat, s-au făcut locuri de muncă, era bine pentru toţi de pe aici”, a mărturisit Traian Dăscăliţa.

Nici măcar frigul îndurat iarna nu-i împiedică pe oameni să gândească pozitiv despre fosta Exploatare Minieră.

„Aveam uneori picioarele îngheţate că nu le mai simţeam. Acum mă dor picioarele şi îmi dau seama că de atunci mi se trage. Eram şi eu tânără şi nu prea le băgam în seamă”, a spus Rodica Dăscăliţa.

În perioada de maximă înflorire, în Exploatare Minieră Călimani lucrau peste 2.000 de oameni, din care aproape jumătate locuiau în „oraşul părăsit”.

„La schimbul unu, dimineaţa, veneau câte 13-14 autobuze care transportau oamenii spre serviciu. Erau 7 autobuze de la Vatra Dornei, două de la Panaci, unul de la Neagra Şarului, unul de la Glodu, unul de la Sărişor şi 1-2 cu personal TESA. Vă daţi seama ce activitate era acolo?”, a întrebat Traian Dăscăliţa.

 

Norii de praf de la explozii se vedeau de la 15 km

Cu jumătate de gură, localnicii din Gura Haitii recunosc că impactul asupra mediului a fost extrem de puternic.

Cele mai vizibile urmări au fost asupra pârâului Neagra, dar şi asupra pădurilor din zonă.

De exemplu, oamenii îşi amintesc că exploziile din carieră erau extrem de puternice.

„În fiecare zi, la ora 14.30, se puşca şi când se punea multă dinamită se ridica un nor de praf care se vedea de la 15-16 km. Era un nor ca o ciupercă, iar în afară de dinamită se mai folosea motorină şi azotat”, a explicat Traian Dăscăliţa.

Nici pârâul Neagra, afluent al Bistriţei, nu a fost scutit de efecte.

„Apa avea un miros de ouă clocite, că nu se putea folosi la nimic. Dar poluare prea mare nu a fost că nici un om nu s-a plâns că ar avea probleme şi, din câte ştiu eu, nimeni din cei care au lucrat acolo nu s-a îmbolnăvit. Nici copacii nu au avut prea mult de suferit, că a crescut o rezervaţie de pin cembras, care este foarte pretenţios”, a spus Dăscăliţa, fost lucrător în Exploatarea Minieră Călimani timp de 28 de ani.

 

Activitatea s-a sistat în 1997

Activitatea de la Exploatarea Minieră Călimani a fost închisă definitiv în 1997, când autorităţile şi-au dat seama că orice tentativă de rentabilizare nu ar avea nici o şansă de succes. A fost practic cântecul de lebădă al unei activităţi care a costat enorm, atât financiar, cât şi asupra mediului înconjurător. A durat mai puţin de 30 de ani, dar consecinţele vor fi vizibile poate chiar câteva sute de ani.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Oraşul părăsit” dispare pentru totdeauna.

Comentarii