Cadrele didactice dau astăzi startul mişcărilor de protest din educaţie. Săptămâna începe cu transmiterea unei petiţii către Parlamentul European, unde profesorii reclamă că nu li se respectă drepturile şi că se încalcă legile statului de drept.
Sindicatele din învăţământul sucevean se află în plin referendum. Toate cadrele didactice din judeţ sunt consultate în ceea ce priveşte declanşarea grevei generale. Preşedintele Sindicatului „Bucovina Rădăuţi”, afiliat la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Gheorghe Şorodoc, a declarat că „până miercuri se va şti cu exactitate câţi profesori sunt dispuşi să intre în grevă”.
Şorodoc a mai precizat că există oarece reticenţă din partea unor cadre didactice, care spun că intră în grevă doar dacă-şi primesc şi salariile, lucru care nu se poate realiza.
18 noiembrie, grevă generală
Pe 10 noiembrie, timp de două ore, în şcolile din judeţ nu se va ţine nici un curs, iar profesorii vor fi în grevă de avertisment. Protestele dascălilor vor culmina o săptămână mai târziu, pe 18 noiembrie, când profesorii vor „paraliza” sistemul de învăţământ şi vor intra în grevă generală pe o perioadă nedeterminată.
Preşedintele Sindicatului „Spiru Haret” Suceava, afiliat la FSLI, Constantin Cernica, a declarat că „dacă profesorii nu îşi vor primi drepturile salariale, iar mişcările de avertisment nu vor da rezultate, se va ajunge la grevă generală pe o perioadă nedeterminată”.
Frământările din sistemul educaţional românesc s-au accentuat zilele trecute, atunci când Guvernul a amânat majorarea cu 50% a salariilor profesorilor pentru luna aprilie a anului viitor.
Decizia Guvernului este considerată de profesori o încălcare a legilor statului de drept, în condiţiile în care majorarea salariilor a fost votată în Parlament şi promulgată de preşedintele Traian Băsescu.