Efective sporite de poliţie au fost implicate, vinerea şi sâmbăta trecută, într-o amplă acţiune de control pe linie silvică. Oamenii legii au verificat activitatea de transport, prelucrare şi comercializate a materialului lemnos, fiind făcute controale la 28 de unităţi de debitare a lemnului şi trase pe dreapta, în trafic, peste 400 de maşini şi 89 de căruţe care transportau lemn.
Controalele, care s-au desfăşurat pe raza întregului judeţ, au dus la întocmirea a şapte dosare penale, cinci pentru infracţiuni silvice şi două pentru încălcări ale legislaţiei rutiere.
Printre indivizii care s-au ales cu dosare penale se numără şi Constantin G., din localitatea Doroteia, oraşul Frasin. Acesta, au stabilit anchetatorii, a tăiat fără drept 145 de arbori esenţă răşinoasă, din pădurea aflată în paza Ocolului Silvic Frasin. Lemnul tăiat, cu un volum de peste 206 mc, are o valoare de 34.798 de lei. Constantin G. va răspunde penal pentru săvârşirea infracţiunii de „tăiere fără drept de arbori”.
În afara dosarelor penale, poliţiştii au aplicat 134 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 36.678 de lei. Dintre acestea, 97 au fost încasate de şoferi pentru încălcări ale legislaţiei rutiere, 31 în baza legii 31/2000, pentru că transportau cantităţi de lemn pentru care nu aveau documente legale de provenienţă, opt pentru acte de comerţ ilicit.