Joi, în jurul orelor 15.00, Poliţia rădăuţeană a fost sesizată despre producerea unei tâlhării în apropierea Colegiului Naţional "Eudoxiu Hurmuzachi".
Elevul Daniel I., în vârstă de 17 ani, a fost acostat de către un tânăr de etnie romă, care i-a cerut un leu. După ce băiatul l-a refuzat, a fost lovit cu un pumn în figură. Imediat, în zonă au apărut alţi doi tineri, care erau în complicitate cu primul, şi care l-au imobilizat pe elev. Apoi „voinicul” l-a buzunărit pe elev şi a dispărut cu „gaşca”, după ce îi luaseră victimei un telefon mobil marca Sony şi 14 lei.
A refuzat ajutorul medicilor
Imediat ce agresiunea a fost anunţată, poliţiştii au realizat un cerc de suspecţi şi la primele ore ale zilei de ieri l-au ridicat din pat pe Gheorghe Cherar, din Arbore, în vârstă de 18 ani, care era suspectul principal.
După ce a ajuns la sediul Poliţiei rădăuţene, Cherar a recunoscut că el este autorul tâlhăriei, şi că telefonul îl vânduse unei rude cu 80 de lei în seara anterioară. Mai mult, poliţiştii au găsit la el un alt telefon, aparat pe care îl furase în aceeaşi zi în care se petrecuse şi tâlhăria, furt ce nu fusese reclamat de către păgubaş.
În timpul audierilor, în timp ce se afla în prezenţa a doi lucrători de poliţie şi a unui martor, Cherar a luat un pahar din sticlă de pe un birou, l-a spart de cap apoi şi-a crestat superficial gâtul cu un ciob. După ce poliţiştii i-au acordat primul ajutor a fost transportat la Spitalul Municipal, unde a refuzat ajutorul medicilor de la Urgenţă, situaţie care s-a repetat şi la secţia Neuro-Psihiatrie.
Potrivit celor afirmate de către şeful Biroului Investigaţii Criminale Rădăuţi, inspector Gheorghe Lemnariu, Gheorghe Cherar va fi cercetat în libertate sub acuzaţiile de tâlhărie şi furt. Tânărul de 18 ani, care are antecedente penale, este principalul suspect şi în cazul unor furturi înregistrate în municipiul Suceava.
( 1 nov 2008, 11:46:10