Termenul limită de înscriere a fost până ieri la orele 15:00, iar după centralizarea datelor şi validarea dosarelor, IŞJ a anunţat că în concurs vor intra 46 de cadre didactice.
87 dintre posturile scoase la concurs sunt de director, iar 25 dintre acestea sunt vacante în şcolile din mediul urban. În mediul rural se înregistrează 62 de posturi vacante, dintre care două la licee şi 60 pentru gimnazii şi şcoli de arte şi meserii.
Concursul se desfăşoară în perioada 10-24 noiembrie
Datele privind bibliografia examenului şi cele referitoare la desfăşurarea probelor sunt publicate pe pagina de internet a Inspectoratului Şcolar Suceava, la adresa www.isj.sv.edu.ro.
La concursul pentru ocuparea posturilor de director şi director adjunct s-au putut înscrie cadre didactice titulare în învăţământ, cu o vechime la catedră de cel puţin cinci ani. Totodată, concurenţii trebuie să aibă calităţi profesionale şi manageriale reflectate în ultimii trei ani de activitate prin calificativul „bine” sau „foarte bine”. Pentru a se putea înscrie la concurs, candidaţii trebuie să nu fi fost condamnaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni şi să nu fi fost lipsiţi de dreptul de a ocupa un post didactic prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală. La data susţinerii concursului candidaţii trebuie să aibă vârsta cu cel puţin patru ani mai mică decât vârsta maximă de pensionare.
Concursul va avea loc în perioada 10-24 noiembrie 2008.