Noul şef al DNA Suceava îşi va intra în drepturi cel mai probabil de la 1 noiembrie, decizia finală asupra acestei date urmând să fie luată tot de CSM.
Marius Surdu a fost cooptat în structurile fostului Parchet Naţional Anticorupţie de către primul procuror general al acestei structuri, Ioan Amariei. În ultimii ani, noul şef al DNA Suceava a condus structura similară de la Bucureşti. Ca experienţă profesională, Marius Surdu are în spate ani buni de muncă în cadrul Ministerului Public. Mai mult, începând cu 31 mai 2001, Marius Surdu a fost numit în funcţia de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, post pe care l-a ocupat până la plecarea la Bucureşti, la fostul Parchet Naţional Anticorupţie.
Deşi numirea lui Marius Surdu în funcţia de şef al DNA Suceava era aşteptată de mai multe săptămâni, procedura s-a lungit din cauza unor vicii de procedură. Mai exact, la o şedinţă anterioară, reprezentanţii CSM au constatat că propunerea de numire a venit din partea lui Daniel Morar, procurorul şef al DNA, şi nu din partea procurorului general al României, aşa cum prevede legea.