Gabriela N., de 39 ani, din Fântânele, s-a rănit luni, în jurul orei 18.30. Femeia a introdus mâna stângă în utilajul liniei de predospire aflat în funcţiune pentru a lua o bucată de aluat căzută, moment în care antebraţul i-a fost antrenat în interiorul maşinii. Pentru eliberarea femeii a fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.
Cazul, cercetat de ITM
Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă şi internată în Secţia Ortopedie şi Traumatologie, cu diagnosticul ,,amputaţie traumatică complexă mâna stângă”.
Având în vedere că este vorba de un accident cu invaliditate certă, cazul a fost preluat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava, care a declanşat o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care a fost rănită femeia. Primele cercetări au arătat că angajatei i se aduseseră la cunoştinţă normele de protecţia muncii, dar cercetările includ şi alte aspecte, cum ar fi măsurile luate de societate pentru toate riscurile la care sunt expuşi salariaţii.