Finalizarea în întregime a investiţiei de reabilitare a DN 17 pe porţiunea limita judeţului Suceava cu Bistriţa Năsăud – Iacobeni va avea loc în luna iunie a anului 2009.
La această concluzie s-a ajuns ieri, când reprezentanţii Companiei de Drumuri Naţionale au participat la „recepţia la terminarea lucrărilor”, termen stabilit prin legislaţia în vigoare. Cu toate acestea, „terminarea lucrărilor” nu a însemnat practic şi finalizarea investiţiei, pe motiv că firma care realizează investiţia, Aktor SA din Grecia, mai are de definitivat o serie de lucrări. Practic, potrivit declaraţiilor reprezentanţilor Companiei de Drumuri Naţionale, în cursul zilei de ieri s-au recepţionat doar lucrările de reabilitare a carosabilului, circulaţia rutieră desfăşurându-se fără interdicţii.
„În momentul de faţă pe respectivul tronson, de 39 de kilometri, se poate circula fără nici un fel de restricţii. Constructorul a turnat şi stratul de uzură de pe carosabil, însă mai rămân o serie de lucrări care trebuie finalizate până în cursul anului viitor”, ne-a declarat Liliana Dranca, şeful secţiei Drumuri Naţionale din zona de munte a judeţului Suceava.
Lista lucrărilor care trebuie să fie definitivate este destul de lungă
Dacă lucrările de reabilitare a stratului carosabil au fost finalizate şi recepţionate, conducerea Companiei de Drumuri Naţionale a decis că firma Aktor trebuie să realizeze, până la începutul lunii iunie 2009, o serie de lucrări auxiliare. Astfel, la recepţia de terminare a lucrărilor a fost ataşată o anexă care conţine investiţiile pe care grecii de la Aktor trebuie să le realizeze în cursul anului viitor. Este vorba despre completarea marcajelor rutiere, stabilizarea parapeţilor de protecţie, asfaltarea intrărilor în intersecţiile cu străzile secundare, precum şi construcţia intrărilor în curţile caselor din localităţile traversate de DN 17.
Firma Aktor a câştigat licitaţia pentru reabilitarea DN 17 între limita judeţului Suceava cu Bistriţa Năsăud – Iacobeni în anul 2004, valoarea contractului fiind de aproximativ 30 de milioane de euro.
(29 oct 2008, 12:46:22