Una dintre cele mai ample campanii de împădurire din ultima perioadă va fi declanşată marţi dimineaţă, în localitatea suceveană Udeşti. Acolo, aproximativ o mie de voluntari se vor ocupa de împădurirea unei suprafeţe de cinci hectare de teren degradat, ca urmare a defrişării pădurilor existente, între cele două războaie mondiale, până în prezent terenul fiind folosit ca imaş comunal.
Pentru stabilizarea terenului, Direcţia Silvică Suceava va pune la dispoziţia voluntarilor din cadrul proiectului „România prinde rădăcini”, iniţiat de Realitatea TV, 25.000 de puieţi de salcâm.
La plantarea arborilor care vor împăduri suprafaţa de cinci hectare au fost invitaţi atât preşedintele României, Traian Băsescu, prim-ministrul Călin Popescu Tăriceanu, numeroşi oameni politici, dar şi personalităţi locale, precum fotbalistul Dorin Goian, de la Steaua, actorul Alexandru Arşinel şi interpreta Sofia Vicoveanca.
Silvicultorii suceveni vor sprijini acţiunea de împădurire atât cu puieţii de arbori necesari, unelte de plantat pentru 1.000 de voluntari, mijloace de transport, cât şi cu asistenţă tehnică, pentru a se asigura că plantarea se face conform normelor silvice.