Miercuri, în jurul orelor 15.00., rădăuţeanul Bombonel S. a ajuns acasă după ce plecase la primele ore ale zilei cu probleme de afaceri. Potrivit Poliţiei Municipiului Rădăuţi, bărbatul a sesizat la scurt timp că din locuinţă dispăruse o casetă metalică, în care avea suma amintită mai sus, casetă care era instalată pe un perete dintr-o debara.
Echipa operativă a poliţiştilor a descoperit la locul furtului o pilă cu ajutorul căreia hoţul a reuşit să deschidă o fereastră, ca apoi, după ce a pătruns în casă şi a smuls caseta din perete, să părăsească imediat gospodăria pe uşa din spatele casei.
Potrivit primelor cercetări, cel mai probabil autorul furtului face parte din cercul cunoscuţilor de familie, la ora redactării acestui material (ieri după-amiază) poliţiştii având deja un suspect, o rudă a păgubitului, care dispăruse din municipiu încă de miercuri seară.