Medicul infecţionist Cristian Humă de la Spitalul Municipal Fălticeni, acuzat de rude că ar fi provocat moartea lui Gheorghe Sergiu Isăilă, de 21 ani, din Mălini, prin faptul că în lipsa unei asigurări medicale s-ar fi grăbit să-l externeze, va afla în această săptămână ce cred superiorii lui direcţi despre acest caz.
Reclamaţiile la adresa medicului Humă au fost verificate de directorul medical al spitalului, iar concluziile vor fi înaintate, până cel târziu mâine, comisiei de etică profesională a unităţii sanitare, care va dispune şi eventualele sancţiuni.
Potrivit managerului general al Spitalului Fălticeni, dr. Adrian Sigmund, în cazul în care va fi găsit vinovat, infecţionistul riscă reducerea salariului pe o anumită perioadă de timp sau chiar retrogradarea profesională.
Ancheta administrativă declanşată de conducerea Spitalului Fălticeni ar putea fi dublată în această săptămână de o alta, a Colegiului Judeţean al Medicilor, care a anunţat că va analiza, în şedinţa de astăzi a comisiei de jurisdicţie profesională, oportunitatea demarării unor cercetări pe linie medicală.