„Realizarea acestei săli face parte din proiectul managerial şi mă bucur că a fost dus la îndeplinire. Următoarele săli pentru care aducerea la standarde europene reprezintă o prioritate sunt cele aparţinând secţiei de chirurgie plastică şi reparatorie şi de chirurgie vasculară”, a declarat ieri managerul general al Spitalului Suceava, dr. Doina Ganea Motan.
Numărul pacienţilor trimişi la Iaşi va scădea
Şeful compartimentului de Neurochirurgie, dr. Anatol Buzdugan, a arătat că darea în funcţiune a noii săli, care dispune de o dotare performantă, inexistentă până acum, va scădea considerabil numărul pacienţilor trimişi în centrul universitar Iaşi pentru intervenţii de specialitate. În plus, perioada de aşteptare a unei operaţii recomandate în cazul bolnavilor cronici, care până în prezent erau programaţi din timp având în vedere că într-o sală operau medici de trei specialităţi diferite, va mai fi mult scurtată.
La inaugurarea de ieri au fost prezenţi subprefectul de Suceava, Angela Zarojanu, şeful Autorităţii de Sănătate Publică, dr. Alexandru Lăzăreanu, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă, dr. Doina Ganea Motan, şefi de secţii şi medici din cadrul acestei unităţi sanitare.
(21 oct 2008, 14:23:07