Aproape 270 de sancţiuni contravenţionale au fost date în weekend de poliţiştii de la Circulaţie, în urma unei acţiuni în vederea prevenirii evenimentelor rutiere cauzate de nerespectarea regulilor de circulaţie.
Acţiunea s-a desfăşurat sâmbătă şi duminică, iar echipajele poliţiei rutiere i-au vizat în special pe şoferii vitezomani sau pe cei care s-au urcat la volan sub influenţa băuturilor alcoolice.
În cele două zile, agenţii Serviciului Poliţiei Rutiere Suceava au dat în total nu mai puţin de 267 de amenzi, în valoare de aproape 19.500 de lei.
Şi de această dată, cele mai multe sancţiuni au fost încasate de şoferii care au apăsat prea tare pedala de acceleraţie, însă lista amenzilor a cuprins şi conducători auto arşi la buzunar pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, neacordare de prioritate, depăşiri neregulamentare, defecţiuni tehnice la autovehicule, lipsă ITP, nepurtarea centurii de siguranţă, folosirea telefonului mobil în timp ce conduceau, opriri/staţionări neregulamentare etc.
Bilanţul acţiunii de zilele trecute cuprinde şi o infracţiune la regimul circulaţiei (conducere cu numere de înmatriculare provizorii a căror valabilitate a expirat), precum şi şase permise şi un certificat de înmatriculare reţinute.
(21 oct 2008, 14:08:43