Un austriac, Dieter R., în vârstă de 42 ani, a fost internat joi în Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, după ce a fost găsit mai mult mort decât viu în camera unui hotel din Rădăuţi. Bărbatul era venit în zonă cu afaceri şi, potrivit poliţiştilor, s-a lovit puternic la cap după ce s-a îmbătat şi a căzut.
În momentul în care a fost adus la spital, bărbatul se afla în stare de comă şi mirosea puternic a alcool, iar în urma investigaţiilor la care a fost supus de cadrele medico-sanitare ale acestei unităţi, care au scos la iveală leziuni grave în zona capului, a fost dus direct în sala de operaţii. Austriacul a suportat o intervenţie de extirpare a unui cheag de sânge pe creier, efectuată de specialiştii neurochirurgi, care a durat aproximativ 3 ore, după care a fost internat în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă.
Legat de pat cu o bucată de material
Potrivit medicilor care-l au în grijă, în afară de hematomul pentru care a fost operat, Dieter R. a mai suferit o fractură de bază de craniu, dar şi o sângerare din urechea stângă. Ieri, starea sa de sănătate era staţionară, iar doctorii sperau să-şi revină din punct de vedere psihic.
De menţionat că Dieter R. era foarte agitat, în ciuda medicaţiei administrate, şi pentru a nu-şi pune sănătatea în pericol a fost legat de pat, cu o bucată de material.
Potrivit poliţiştilor, în acest caz a fost înlăturată orice suspiciune de faptă penală.
(18 oct 2008, 11:13:29
Uite ca a fost operat si o sa-si revina.
A fost legat de pat pentru ca asa se leaga toti cei operati la cap sau care au suferit accidente cerebrale din cauza reflexelor neurologice si nu neaparat din cauza alcoolului.