Campania de prevenire a accidentelor rutiere în care sunt implicaţi motoscuteriştii („Viaţa pe scuter”) şi care ar fi trebuit să adune, ieri, pe esplanada Casei de Cultură Suceava, zeci de tineri cu mopedele lor, nu a avut efectul scontat de organizatori (Scooter Fun, prima revistă de scutere din România, şi Poliţia Română).
Deşi poliţiştii Compartimentului de Prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava au primit asigurări din partea reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean că vor fi aduşi tineri de la mai multe licee sucevene, tineri care au motoscutere, la acţiune au fost doar câţiva elevi, cu mopede, de la Liceul cu Program Sportiv Suceava.
Cei de la Scooter Fun au împărţit pliante şi reviste tuturor celor prezenţi, după care tinerii cu motoscutere, coordonaţi de un instructor de la o şcoală de şoferi, au avut de trecut printre mai multe jaloane, într-un mini-poligon improvizat pe esplanada Casei de Cultură.
După ce fiecare dintre cei aproximativ zece motoscuterişti şi-a demonstrat abilităţile, în aplauzele zecilor de persoane care s-au oprit să vadă ce se întâmplă, şi au primit premii, s-au aprins lumânări în memoria victimelor accidentelor rutiere, după care s-a plecat într-o caravană a conducătorilor de mopede pe traseul Casa de Cultură - Bucovina - Policlinică - Mihai Viteazu şi din nou Casa de Cultură.
Potrivit statisticilor IPJ Suceava, de la începutul anului şi până la sfârşitul lunii septembrie au avut loc nu mai puţin de 34 de accidente rutiere în care au fost implicaţi motoscuterişti, soldate cu doi morţi, 18 răniţi grav şi 30 răniţi uşor.
(17 oct 2008, 14:06:15
Si mai grav e ca ei sunt cei mai expusi. Daca intra intr-o masina, ei isi rup primii gatul....si pe cuvant daca ma intereseaza