Aceştia au fost victime în 20 de accidente, soldate cu trei morţi, trei răniţi grav şi 14 răniţi uşor.
În cazul lor, cauza accidentului este nesupravegherea din partea părinţilor. Cei mai mulţi copii victime în accidente rutiere provin din mediul rural, aici aceştia putând să ajungă uşor în apropierea drumului şi să ţâşnească în faţa unei maşini.
Părinţii au rolul cel mai important în prevenirea accidentelor
Printre victimele accidentelor s-au numărat copii de doi, trei sau cinci ani. La începutul acestei luni, s-au petrecut două accidente mortale cu copii de grădiniţă. Un minor de cinci ani a fost accidentat mortal, pe un drum comunal din Bosanci, după ce a ţâşnit în faţa unei maşini. În celălalt caz, petrecut la Dorneşti, un copil de doi ani a fost strivit de o cisternă, după ce s-a băgat sub autotren în timp ce acesta staţiona. Ultimul accident în care a fost implicat un copil a avut loc miercuri, 8 octombrie, în oraşul Gura Humorului. Un copil de trei ani, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără a se asigura, a fost lovit de un autoturism Audi, condus regulamentar. În acest caz, victima a fost norocoasă, scăpând cu răni ce necesită câteva zile de îngrijiri medicale.
Poliţiştii de la Serviciul de Poliţie Rutieră şi cei de la Compartimentul de prevenire organizează adesea acţiuni de prevenire în şcolile primare, încercând să-i înveţe pe copii regulile minime de circulaţie. Părinţii au însă rolul cel mai important în a preveni astfel de evenimente rutiere. Deşi în rapoartele poliţiei sunt trecuţi ca vinovaţi de producerea accidentelor, părinţii nu pot fi traşi la răspundere în nici un fel, cum nici şoferii nu riscă nimic.