Guvernul României a decis, în şedinţa de ieri, numirea lui Ovidiu Doroftei în funcţia de prefect al judeţului Suceava. La doar 31 de ani, Doroftei este cel mai tânăr prefect pe care l-a avut judeţul Suceava, el urmând să deţină această funcţie până la organizarea concursului pentru ocuparea definitivă a „fotoliului”. Numirea lui Ovidiu Doroftei a fost posibilă după ce acesta a intrat în rândul funcţionarilor publici în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Suceava, începând cu data de 1 octombrie 2008.
Până a intra în rândul funcţionarilor publici de la APIA Suceava, Ovidiu Doroftei a fost şeful de cabinet al lui Alexandru Băişanu, ultimul prefect al judeţului, cel care în şedinţa de săptămâna trecută a Guvernului a fost eliberat din funcţie. Potrivit Hotărârii de Guvern, încetarea raportului de muncă a lui Alexandru Băişanu s-a făcut cu acordul părţilor, la solicitarea acestuia.
Noul prefect de Suceava a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
„Aştept apariţia Hotărârii de Guvern în Monitorul Oficial, după care voi putea să spun care vor fi obiectivele pe care le am”, a declarat Ovidiu Doroftei după şedinţa Guvernului.
Odată cu numirea lui Ovidiu Doroftei în funcţia de prefect, Prefectura Suceava are din nou structura de conducere în formulă completă, având în vedere că în urmă cu două zile unul dintre posturile de subprefect a fost ocupat, în mod oficial, de Angela Zarojanu, fost viceprimar al municipiului reşedinţă de judeţ.
(15 oct 2008, 11:51:30