Un taximetrist din municipiul Câmpulung Moldovenesc a ajuns la spital, cu mai multe plăgi înţepate, după ce a fost atacat violent de doi clienţi.
Potrivit poliţiei, duminică seară, în taxiul lui Nicolae H., în vârstă de 77 de ani, s-au urcat doi bărbaţi de etnie romă, care i-au cerut taximetristului să îi ducă până la Lucina.
Când au ajuns la destinaţia dorită, cei doi i-au dat şoferului 140 de lei, contravaloarea cursei, şi nimic nu părea să anunţe ceea ce avea să se întâmple.
La un moment dat, însă, unul dintre cei doi bărbaţi i-a spus şoferului de taxi că s-au răzgândit şi i-a cerut să-i ducă până la Vatra Dornei. Deşi, în primă fază, Nicolae H. a fost de acord, s-a răzgândit în momentul în care a văzut că drumul e rău şi le-a cerut clienţilor să coboare şi să încerce să găsească un alt mijloc de transport până la destinaţia dorită.
În acel moment, cei doi s-au năpustit asupra taximetristului şi au început să-l lovească cu un obiect ascuţit, după care au fugit.
Victima a sunat imediat la 112 şi a cerut ajutor, fiind transportată de urgenţă la spitalul din Câmpulung Moldovenesc.
Medicii câmpulungeni au găsit nu mai puţin de 13 plăgi înţepate pe corpul lui Nicolae H., însă au stabilit că viaţa acestuia nu a fost pusă în pericol.
Poliţiştii încearcă acum să dea de urma celor doi clienţi agresivi, oamenii legii având deja un cerc de suspecţi.