Curtea de Apel Suceava are, începând de ieri, un nou Colegiu de Conducere. Alegerile s-au derulat ca urmare a faptului că mandatul vechiului Colegiu de Conducere a expirat.
Din noua structură fac parte, pe lângă preşedintele Curţii de Apel Suceava, Cezar Hâncu, alţi şase judecători.
Este vorba de Maria Andrieş, vicepreşedinte al acestei instanţe şi reprezentant al Secţiei Penale, Veta Nechifor şi Daniela Muntean-Mitrea, de la Secţia Comercială şi Contencios Administrativ, Oana Ciută, de la Secţia Civilă, Ana Maierean, reprezentantă a Secţiei Minori şi Eufrozina Apetroae, din partea Secţiei Litigii de Muncă.
Noul Colegiu de Conducere va avea un mandat de trei ani, iar membrii acestuia vor avea sarcina de a dezbate şi a hotărî problemele organizatorice care ţin de Curtea de Apel Suceava.
Printre atribuţii se numără acordarea avizului la numirea şefilor de secţii, precum şi stabilirea concursurilor şi examenelor care au loc pe raza acestei instanţe.