În urma declaraţiilor de presă ale directorului Autorităţii de Sănătate Publică Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu, care a spus că preţurile stabilite de autorităţile locale pentru vânzarea cabinetelor medicale sunt mult prea mari – aproximativ 1000 de euro/mp, primarul Sucevei i-a reproşat acestuia că încearcă să influenţeze în acest fel evaluarea spaţiilor respective.
“Evaluarea cabinetelor medicale încă nu s-a făcut, la Primăria Suceava, pentru că de abia a fost constituită luni comisia de evaluare şi a stabilit o modalitate de lucru. Cabinetele vor fi vândute conform preţului prevăzut de lege – nu vom “umfla” deloc aceste evaluări, dar, în acelaşi timp, vom merge pe preţul de piaţă al imobilelor din zona respectivă.
Am sprijinit de la început proiectul de vânzare a cabinetelor medicale, mai ales că Primăria nu are bani să reabiliteze acele spaţii din fonduri proprii, dar în acelaşi timp, orice decizie luată trebuie să aibă acoperire legală. Nici măcar aceste luări de poziţie ale domnului Lăzăreanu nu mă impresionează, pentru că dumnealui nu poate dicta administraţiei locale ce să facă, aşa cum eu nu mă amestec în treburile Autorităţii de Sănătate Publică”, a declarat primarul Ion Lungu.
1000 de euro metrul pătrat pentru un cabinet medical
Acesta a precizat că municipalitatea nu urmăreşte să facă profit din vânzarea cabinetelor medicale, dar nici nu le poate da pe nimic, aşa cum prevedea vechea lege, care a fost modificată.
“Dacă spaţiile respective sunt în zona ultracentrală şi acolo apartamentele se vând cu aproximativ 1000 de euro metrul pătrat, atunci la preţul asta vom vinde şi noi.
Diferenţa e că preţurile vor fi stabilite în funcţie de zonă, încât cabinetele situate în zonele periferice vor fi cu mult mai ieftine”, a adăugat Lungu.
În aceste condiţii, în municipiul Suceava, cele mai scumpe spaţii medicale vor fi cele din Policlinica Areni.
(10 oct 2008, 13:28:32