România este a treia ţară din Europa, după Cehia şi Ungaria, în care numărul unic european de urgenţă pentru copii a devenit funcţional, conform Child Helpline International (CHI), organizaţia internaţională care reuneşte toate serviciile „telefonul copilului“ din Europa.
Timp de un an, până pe 1 octombrie 2009, linia verde 0800 8 200 200 – Telefonul Copilului - va funcţiona în paralel cu numărul unic european de urgenţă pentru copii, apelurile fiind direcţionate, în această perioadă, către 116 111.
Prin intermediul telefonului unic, Asociaţia Telefonul Copilului oferă sprijin atât copiilor care au nevoie de îngrijire şi protecţie, copiilor afectaţi de abuzurile în familie, cât şi părinţilor care au nevoie de consiliere, prin direcţionarea problemelor semnalate de aceştia către diverse instituţii şi organizaţii în măsură să le ofere soluţii.
Serviciul de urgenţă 116.111 este gestionat de Asociaţia Telefonul Copilului şi poate fi apelat gratuit din reţeaua Romtelecom. Cătălina Florea, director executiv al Asociaţiei Telefonul Copilului, susţine că apelând la numărul de telefon 116 111, „vieţile celor mici, a căror copilărie este umbrită de abuzuri sau de probleme de natură socială sau educaţională, pot intra pe un făgaş normal”.