Aceasta este concluzia care reiese din rechizitoriul întocmit de procurorul criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, care l-a trimis în judecată pe criminal la mijlocul acestei săptămâni.
Ionel Colbu, în vârstă de 54 de ani, va fi judecat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat, faptă pedepsită cu 15-25 de ani de închisoare.
În ziua crimei, victima, Gabriela Colbu, de 54 de ani, a plecat de la domiciliu în cursul după-amiezii, revenind acasă în jurul orei 23.00, în stare avansată de ebrietate.
După miezul nopţii, chiar soţul femeii a fost cel care a sesizat, prin 112, că soţia lui a decedat. În primă fază, acesta nu a recunoscut nimic, spunând că femeia, în timp ce se afla în bucătărie, a căzut la pământ şi a murit. Ulterior, pus în faţa probelor, acesta şi-a recunoscut fapta.
„Bărbatul i-a aplicat soţiei sale, Colbu Gabriela Simona, mai multe lovituri cu pumnul în zona gâtului şi a asfixiat-o prin sugrumare, acte care au dus la decesul acesteia.
Inculpatul şi-a motivat activitatea infracţională ca urmare a deselor altercaţii verbale pe care le avea cu victima, a consumului exagerat de alcool de către aceasta şi a jignirilor ce i-au fost aduse", este concluzia procurorului criminalist.
( 3 oct 2008, 16:25:57