Pompierii de la Garda de Intervenţie Solca, ajutaţi de lucrătorii de la Serviciile Voluntare din Arbore şi Cacica, au intervenit, în noaptea de miercuri spre joi, pentru a stinge un incendiu care cuprinsese gospodăria lui Filaret L., din satul Clit, comuna Arbore, şi se extinsese şi pe proprietatea unui vecin, Ioan I.
Intervenţia, începută după ora 23.00, a fost finalizată în jurul orei 3.00, pagubele fiind mari.
În locuinţa lui Filaret L., focul a mistuit adăpostul de animale, depozitul de furaje, mare parte din bucătăria de vară şi acoperişul casei, în timp ce la vecin pagubele sunt mai mici, arzând o magazie şi fiind afectaţi pereţii casei de locuit.
Valoarea pagubelor este estimată la 35.000 de lei.
Din primele cercetări ale pompierilor, focul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric provocat de un conductor electric improvizat.