După aproximativ trei luni în care nu au beneficiat de apă caldă, locatarii locuinţelor racordate la punctele termice Hotel şi Tudor Vladimirescu vor beneficia din nou de acest serviciu.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat că apa caldă va reveni prima dată la cei racordaţi la punctul termic Tudor Vladimirescu, pentru ca de săptămâna viitoare, acest lucru să se întâmple şi la punctul termic Hotel, unde lucrările au fost întârziate de o serie de infiltraţii de apă şi erori de proiectare.
“Apa caldă va reveni de sâmbătă, 4 octombrie, pentru sucevenii racordaţi la PT Tudor Vladimirescu, iar cel târziu de miercuri, 8 octombrie, şi la cei de la PT Hotel. Am avut comandament cu cei de la Termica şi cu firmele implicate în executarea lucrărilor şi le-am cerut să depună toate eforturile necesare pentru a finaliza lucrările mai devreme”, a declarat Ion Lungu.
Conform contractului, lucrările de modernizare a celor două puncte termice trebuie să fie încheiate până la data de 15 octombrie.