Începutul acestei săptămâni a adus un nou accident de muncă grav în judeţul Suceava, ajungându-se astfel la al cincilea caz de acest gen din ultimele zile.
Luni, la ora 12.00, poliţia a fost sesizată, prin numărul de urgenţe 112, că pe strada 6 Noiembrie din municipiul Suceava un bărbat a căzut de pe schela unui bloc aflat în renovare.
Victima, Adrian I., în vârstă de 24 de ani, localnic, a fost transportată la Spitalul Judeţean Suceava, unde a fost diagnosticată cu „traumatism cranio-cerebral, fractură antebraţ stâng”.
Din cercetările oamenilor legii rezultă că tânărul, angajat ca muncitor necalificat la o societate comercială care se ocupă de izolarea termică a blocurilor, s-a dezechilibrat şi a căzut de pe schela pe care lucra, situată la nivelul etajului I al blocului.
Accidentul a fost raportat Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, cauza fiind preluată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.
Sâmbăta trecută, un bărbat de 32 de ani, angajat la o societate de prelucrare a lemnului de lângă Dorneşti, a fost accidentat grav în timp ce încerca să repare un utilaj de transport lemn. Victima, care a suferit o fractură la picior, a fost accidentată după ce un coleg a pornit utilajul.
Alte trei accidente de muncă s-au petrecut în intervalul 17-19 septembrie. La Rădăuţi, un tânăr a decedat după ce a căzut de pe acoperişul unei şcoli, unde efectua lucrări de reparaţii, în timp ce la Gura Humorului un bărbat a murit strivit de un buştean pe care îl doborâse. Un grav accident s-a petrecut şi la Broşteni, un tractorist răsturnându-se într-o râpă în timp ce încerca să urce un deal.
(24 sep 2008, 18:46:55