Pentru Dragoş Ionescu, un tânăr de 26 de ani din municipiul Suceava, ultimele şapte zile au fost cele mai negre din viaţa sa. Acum o săptămână, el a fost implicat într-un eveniment în urma căruia poliţiştii l-au împuşcat.
Adus la Spitalul Judeţean Suceava, Dragoş Ionescu a fost operat pentru ca rana provocată de glonţ să nu-i pună viaţa în pericol. Medicii au intervenit chirurgical şi a doua oară asupra omoplatului afectat de împuşcătură, iar după ce starea de sănătate s-a îmbunătăţit, poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava l-au audiat pentru a afla întreaga poveste a incidentului din ziua de 17 septembrie, precum şi cum a ajuns Dragoş Ionescu să conducă un autovehicul furat.
În final, oamenii legii au stabilit că Dragoş Ionescu se face vinovat de două infracţiuni de furt calificat, una privind autovehiculul marca Opel Astra Caravan, şi a doua pentru furtul plăcuţelor de înmatriculare de la un VW Polo parcat pe o stradă din Câmpulung Moldovenesc.
Propunerea de arestare formulată de poliţişti şi procurori a fost însuşită de magistraţii Judecătoriei Suceava, care, în cursul zilei de ieri, au decis să emită un mandat de arestare pentru 29 de zile pe numele lui Dragoş Ionescu. Soluţia de ieri poate fi contestată cu recurs la Tribunalul Suceava.
Păzit de mascaţii poliţiei la uşa salonului
Pentru că starea de sănătate încă nu-i permitea să părăsească spitalul, Dragoş Ionescu se afla ieri încă într-un salon al Secţiei de Chirurgie. Poliţiştii şi-au luat măsuri pentru a nu avea surpriza ca tânărul să dispară, şi au instalat la uşa acestuia o pază temeinică.
Doi luptători din trupele Detaşamentului Poliţiei pentru Intervenţie Rapidă au asigurat paza lui Dragoş Ionescu, care va afla azi de la medici dacă va mai rămâne în spital sau dacă starea sa de sănătate îi permite să suporte regimule de detenţie din arestul Poliţiei Suceava.
Ţurcă, mai norocos
Graţian Ţurcă, de 29 de ani, celălalt individ cu care se presupune că Dragoş Ionescu a comis cele două furturi, a scăpat fără mandat. Ţurcă a fost mai norocos şi în timpul urmăririi de la Câmpulung Moldovenesc, când s-a predat înainte ca poliţiştii să-l împuşte.
Cei doi suceveni au fost surprinşi săptămâna trecută de un echipaj al Poliţiei Rutiere Câmpulung Moldovenesc într-o maşină care avea numere de înmatriculare furate.
Oamenii legii au încercat să-i legitimeze pe Ţurcă şi Ionescu, numai că maşina condusă de ultimul a plecat în trombă. Încercarea disperată a lui Dragoş Ionescu de a scăpa de urmăritori nu a reuşit. După o urmărire de 5 km pe străzile oraşului, poliţiştii au reuşit să blocheze autovehiculul marca Opel Astra Caravan, moment în care cei doi suceveni au încercat să fugă în lunca râului Moldova.
Agenţii de poliţie i-au somat şi, după ce au tras focuri de avertisment în aer, au îndreptat armele spre fugari. Un glonţ l-a lovit în omoplatul drept pe Dragoş Ionescu, iar colegul său a renunţat să mai alerge şi s-a predat.
(24 sep 2008, 12:51:36