Acesta ne-a explicat că, în cei trei ani, şcoala de şoferi pe care o conduce a reuşit să-şi dezvolte constant activitatea, astfel încât în momentul de faţă dispune de cele mai moderne dotări necesare unei astfel de instituţii.
De altfel, la ultimul control realizat de Autoritatea Rutieră Română la şcoala de şoferi „AUTO CHELARU”, calificativul obţinut de aceasta a fost „foarte bine”. Acest lucru a fost confirmat şi de inspectorul ARR Suceava Florin Beznă, care a subliniat faptul că „AUTO CHELARU” este una dintre cele mai bine organizate şcoli de şoferi din judeţul Suceava.
„Este una dintre şcolile cele mai organizate, are dotările corespunzătoare şi a dat dovadă de seriozitate în pregătirea cursanţilor. Este o şcoală de şoferi care poate fi dată ca exemplu, mai ales prin efortul depus în dotarea cu echipamentele necesare pregătirii celor care vor să obţină carnetul de şofer”, a declarat Florin Beznă.
Dotări de ultimă generaţie
Şcoala de şoferi Auto Chelaru asigură pregătirea teoretică şi practică a cursanţilor în vederea obţinerii permiselor de conducere pentru categoria B şi a atestatelor pentru categoria mopede.
Dumitru Chelaru a precizat că instruirea practică a cursanţilor se face cu trei autoturisme, două Dacia Logan şi un Opel, în prezenţa a cinci dintre cei mai buni instructori din Suceava.
Pe lângă Dumitru Chelaru, cei care asigură instruirea practică sunt Dumitru Pop, Cătălin Plugaru, Dorel Mitrea şi Constantin Cocriş. La aceştia se adaugă şi Mircea Gobei, profesorul de legislaţie al şcolii de şoferi.
Dumitru Chelaru a subliniat faptul că şcoala pe care o conduce dispune de sală proprie de instruire teoretică a cursanţilor, dotată cu videoproiector, calculator „touch screen” pentru simularea examenului teoretic, precum şi toata dotarea necesară bunei desfăşurări a programului didactic.
Astfel, sub directa supraveghere a directorului şcolii şi a profesorului de legislaţie, cursanţilor li se predă Codul Rutier şi regulamentul de aplicare a acestuia, după care cei care doresc să obţină carnetul de şofer au posibilitatea să „simuleze” examenul pe calculatorul aflat în sala de cursuri.
„Dispunem de toate dotările necesare pentru a asigura o pregătire foarte bună a celor care vor să obţină carnetul de conducere. Întreaga aparatură este nouă, instructorii şi profesorul de legislaţie sunt cei mai pregătiţi, astfel încât putem asigura cele mai bune condiţii pentru persoanele care urmează cursurile şcolii noastre”, a declarat Dumitru Chelaru, care a mai adăugat că, de la deschiderea şcolii, au fost instruiţi 1.086 de cursanţi.
Ora de instruire este de 50 de minute
Dumitru Chelaru a subliniat faptul că la şcoala de şoferi pe care o conduce ora de instruire, atât teoretică, cât şi practică, este de 50 de minute. Astfel s-au creat condiţiile în care atât cursantul, cât şi instructorul beneficiază de o mică pauză între ore.
De asemenea, directorul şcolii de şoferi „AUTO CHELARU” a arătat că elevii şi studenţii care urmează cursurile şcolii pe care o conduce beneficiază de o reducere de 20%.
(23 sep 2008, 12:31:54