În vreme ce conducerea Termica solicită o majorare de preţ de aproximativ 20%, primarul Ion Lungu spune că va propune ca majorarea de preţ să fie de 15%.
“Astăzi, preţul gigacaloriei plătite de populaţie, stabilit prin Consiliu Local, este de 155 de lei, fiind cel mai mic din judeţele Moldovei. Iaşi, Bacău, Vaslui, au încă de anul trecut sau chiar de acum doi ani preţuri de aproximativ 180 de lei.
Este absolut justificată această majorare din punctul de vedere al celor de la Termica, luând în considerare elementele pe care le invocă ei – creşterea preţului apei cu 80%, la gaze cu 45%, la energie electrică cu 15%, ca să nu mai vorbim de triplarea preţului la combustibil.
Cu toate acestea, preţul gigacaloriei nu va creşte mai mult de 15%, pentru că un preţ mai mare nu ar mai fi suportabil de către populaţie”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Astfel, deşi sunt mai multe variante de preţ la a căror fundamentare lucrează cei de la Termica, în şedinţa de Consiliul Local va fi aleasă o singură variantă, cel mai probabil cea de majorare cu 15%. În acest caz, preţul unei gigacalorii va fi de 178,25 lei.
“Important e să poată fi încasaţi aceşti bani. În măsura în care am majora preţul mai mult, dar populaţia nu ar mai plăti, nu am rezolva nimic. Trebuie să fim chibzuiţi, să luăm o decizie care să ne ajute să trecem iarna”, a concluzionat Lungu, care a spus că situaţia Termica este una foarte instabilă, în acest moment.
Termica – privatizată sau profund restructurată
Problemele Termicii s-au agravat odată cu triplarea preţului huilei, principalul carburant utilizat la producerea energiei termice. Dacă până acum Termica mergea în pierdere, de acum înainte, pierderile vor fi mai mari, cu atât mai mult cu cât Primăria nu e de acord nici cu mărirea preţului de producţie şi de transport, care ar îngreuna mai tare bugetul local.
“Soluţii ar fi, dar sunt drastice. În primul rând putem discuta de o încercare de privatizare a Termica, un proces delicat, de maximă importanţă şi responsabilitate, pentru că noi vom urmări să obţinem un preţ al gigacaloriei, suportabil pentru populaţie, fără a fi afectaţi salariaţii de la Termica. În măsura în care nu obţinem acest lucru, nu vom finaliza procesul de privatizare, caz în care avem alte variante. Ne putem retrage la cazanele (KAF-urile) de lângă Ambro, care, după modernizare, vor putea furniza apă caldă şi căldură întregului oraş. În aceste condiţii vom conserva centrala sursă – CET-ul”, a explicat edilul şef al Sucevei.
Lungu a amintit de faptul că sumele pe care Primăria trebuie să le achite ca subvenţii sunt mult prea mari, fiind luni de iarnă în care sunt de plătit 5 milioane de lei subvenţii, în vreme ce încasările pentru tot anul, din taxe şi impozite de la populaţie, sunt de 1,5 milioane de lei.
“Am înţeles că Guvernul ar dori să le ia înapoi. Mi se pare corect, având în vedere faptul că în anul 2000 nu a ezitat să pună CET-urile în braţele administraţiilor locale, fără a le consulta, ci numai pentru a încheia negocierile cu Uniunea Europeană.
În această iarnă vom avea încălzire, vom trece din inerţie prin anotimpul rece, dar anul viitor trebuie luată neapărat o decizie clară în privinţa termoficării”, a concluzionat primarul Ion Lungu.
(19 sep 2008, 12:27:41