Două municipii din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, în speţă Suceava şi Bacău, vor beneficia de programe speciale de dezvoltare după ce vor fi declarate de Guvern „poli de dezvoltare urbană”.
Cel puţin aşa a anunţat preşedintele Consiliului de Dezvoltare Regională Nord-Est, Gheorghe Flutur, după o întâlnire cu ministrul Dezvoltării, Laszlo Borbely, care s-a consumat ieri, la Iaşi. În cadrul acestei regiuni, municipiul Iaşi este declarat pol de creştere.
Flutur a mai spus că ministrul Dezvoltării l-a anunţat că CJ Suceava este aplicant eligibil pentru proiectul „Centrul de informare turistică”.
Borbely a fost prezent, joi, la Iaşi unde a însoţit-o pe Danuta Hubner, comisar european pentru extindere, care a vizitat Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, cea mai săracă regiune a Uniunii Europene.
(19 sep 2008, 11:47:43