Şoferul din Ipoteşti care, aflat în stare de ebrietate, a intrat pe contrasens şi s-a izbit violent într-o maşină a omorât o femeie în vârstă de 33 de ani, mamă a doi copii, care a avut doar ghinionul de a se afla în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. În momentul producerii accidentului aceasta se deplasa către domiciliul său din Udeşti, alături de ea în maşină mai aflându-se un tânăr de 16 ani, şi el din aceeaşi localitate, luat la ocazie pentru a fi dus către casă.
Accidentul care a dus la această tragedie s-a petrecut miercuri seară, în jurul orei 20.00, pe DJ 208 A., pe raza localităţii Ipoteşti, la ieşirea spre Bosanci.
Din datele de anchetă ale poliţiei rezultă că şoferul care a provocat accidentul, Dan Timoficiuc, în vârstă de 33 de ani, aflat la volanul unui autoturism VW Golf, a pătruns pe sensul opus de mers şi a lovit frontal o maşină de aceeaşi marcă, condusă de Elena Perijoc.
Era moartă când medicii au ajuns la faţa locului
Echipajul de la Descarcerare venit la faţa locului a intervenit pentru scoaterea a două victime dintre fiarele contorsionate, Elena Perijoc şi un pasager din autoturismul lui Dan Timoficiuc.
Din păcate, pentru Elena Perijoc medicii nu au putut face nimic, la sosirea lor aceasta fiind deja decedată.
Dan Timoficiuc şi cei doi pasageri din maşina sa (din ce am aflat de la poliţişti toţi trei lucrau la un atelier de piese auto din Ipoteşti), au fost transportaţi la spital. Atât şoferul, cât şi unul dintre pasageri, Gheorghe Chebac, în vârstă de 56 de ani, erau în stare de ebrietate, medicii constatând că aceştia prezentau halenă alcoolică. Şoferului care a produs accidentul i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, însă până ieri după-amiază rezultatul nu ajunsese la Serviciul de Poliţie Rutieră Suceava.
Ionuţ B., minorul de 16 ani aflat în maşină cu femeia care a murit, a fost diagnosticat cu politraumatism prin accident rutier, plagă contuză la buză şi traumatism toracic, leziuni care nu-i pun viaţa în pericol.
(19 sep 2008, 11:45:56