Şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, a avut o întrevedere ieri, la Iaşi, în calitate de preşedinte al Consiliului de Dezvoltare Regională Nord-Est, cu comisarul european pentru extindere, Danuta Hubner, în cadrul căreia i-a prezentat priorităţile acestei regiuni, cea mai săracă din Uniunea Europeană.
„I-am spus doamnei Hubner de nevoia descentralizării administraţiei publice locale pentru ca fondurile europene să fie atrase şi absorbite mai uşor, dar şi despre nevoia unei finanţări multianuale”, a menţionat Flutur.
El a spus că a solicitat comisarului european aprobarea transferului unor sume de bani, alocate Regiunii de Dezvoltare Nord -Est prin Programul Operaţional Regional, de pe alte axe pe cea privind infrastructura de transport, subliniind că este necesar să se realizeze mai multe proiecte de modernizare a drumurilor judeţene şi comunale.
„Am prezentat comisarului european şi necesitatea realizării autostrăzii transcarpatice Est-Vest care să lege Moldova de Ardeal şi de aici cu ţările din vestul Europei”, a adăugat Flutur.
Şeful administraţiei judeţene a mai arătat că a prezentat comisarului european pentru extindere, Danuta Hubner, şi partenerii judeţului Suceava din regiunea ucraineană Cernăuţi din cadrul Euroregiunii „Prutul de Sus”.
Aceştia au prezentat intenţia regiunii Cernăuţi de a intensifica relaţia cu Uniunea Europeană, dar şi rezoluţia primei şedinţe comune Suceava-Cernăuţi, desfăşurată, luni, la Cernăuţi.