Liberalii suceveni au anunţat, prin vocea purtătorului lor de cuvânt, Iulian Angheluş, că susţin demersurile prefectului Alexandru Băişanu ca din banii alocaţi de guvern pentru refacerea infrastructurii afectate de inundaţii să fie achitate şi lucrările executate până acum, nu numai cele care se vor face de acum încolo.
Angheluş a declarat că PNL Suceava nu este de acord cu poziţia preşedintelui democrat liberal al Consiliului Judeţean, care se opune decontării facturilor pentru lucrări efectuate imediat după inundaţii, şi îi transmite că atunci când încasezi salariul trebuie să achiţi mai întâi datoriile.
Liberalii încearcă totuşi să afle ce se ascunde în spatele demersului lui Flutur de a bloca plăţile către constructori.
„Poate este rea voinţă, poate se doreşte o falimentare a unui număr important de firme din judeţ pentru a putea după aceea să se dea un balon de oxigen doar la două trei firme de casă. Sunt foarte multe firme care au lucrat o lună de zile pe banii lor, iar acum sunt în imposibilitatea de a plăti salariile, de a mai achiziţiona motorină, de a face reparaţiile la utilaje. Poate este doar un gest politic pentru a explica celor care au ajutat cetăţenii Sucevei prin aceste reabilitări cine este tătucul şi mesajul că s-a schimbat tătucul şi cine este tătucul în judeţ. Poate este doar dintr-o lipsă de experienţă administrativă care o vedem pe zi ce trece la preşedintele Consiliului Judeţean”, a spus Angheluş.
(18 sep 2008, 17:24:01