Orest: „Guvernul a greşit, iar instanţa a corectat această greşeală”
Curtea de Apel Suceava s-a pronunţat ieri în dosarul Orest Onofrei versus Ministerul Internelor şi Reformei în Administraţie. Judecătorii au considerat că motivele pentru care Orest Onofrei a fost schimbat din funcţie nu sunt legale şi, în consecinţă, au admis acţiunea introdusă în instanţă. Decizia de ieri nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în termen de 15 zile de la comunicare.
Contactat telefonic, Orest Onofrei, care momentan ocupă funcţia de subprefect al judeţului Suceava, a declarat că este o decizie “normală”.
„Ştiam că Guvernul a greşit, iar instanţa a corectat această greşeală. A fost un proces echitabil şi derulat într-un timp rezonabil. După ce instanţa mi-a dat dreptate mă aştept ca reprezentanţii MIRA să nu mai conteste decizia şi să o pună în aplicare”, a precizat Onofrei.
Schimbat pentru „eficientizarea activităţii”
Orest Onofrei a fost schimbat din funcţie în baza Hotărârii de Guvern 388 din 2008. Motivul oficial invocat de Executiv este „eficientizarea activităţii administraţiei publice locale”, dar Orest Onofrei consideră că pe durata îndeplinirii mandatului de prefect, în perioada 7 ianuarie 2005 – 14 aprilie 2008, s-a achitat de toate sarcinile care derivă din această funcţie.
„Nu am reuşit să determin situaţiile excepţionale care necesitau coordonarea unor situaţii complexe, pe care nu aş fi fost în stare să le gestionez ca prefect şi care au determinat aplicarea principiului mobilităţii în funcţie, în ceea ce mă priveşte. Din acest motiv cred că HGR 388/2008 nu îndeplinea condiţiile legale, fapt ce s-a demonstrat în justiţie”, a explicat Onofrei.
El a ţinut să spună că înainte de a fi trecut din funcţia de prefect în cea de subprefect, Guvernul i-a catalogat activitatea drept bună şi foarte bună, aşa încât nu exista nici un motiv pentru a fi schimbat.
Băişanu nu comentează
Alexandru Băişanu, cel care l-a înlocuit pe Orest Onofrei în funcţia de prefect, nu a dorit să comenteze decizia instanţelor de judecată.
Este greu de crezut însă că în perioada următoare se va schimba ceva în actuala structură de conducere a Prefecturii Suceava, respectiv Băişanu – prefect, Onofrei – subprefect, mai ales că cei doi vor candida pentru partide diferite pentru un loc în Parlamentul României.
Aşa încât, este de aşteptat ca MIRA să atace cu recurs decizia Curţii de Apel Suceava dar, cu siguranţă, o hotărâre definitivă va fi dată în preajma alegerilor generale, dacă nu chiar după.
(16 sep 2008, 11:20:22
Ne intoarcem in vremurile de mult uitate (PCR - PSD).