Apartamentul în care a fost omorâtă fata era folosit de membrii familiei şi ca punct de lucru al firmei de colectare a materialelor feroase şi neferoase pe care o administrau, într-una din camere fiind primite persoanele care aduceau metale pentru a face un ban.
După ce a fost lovită cu pumnii în zona feţei, în timp ce era căzută la pământ, Alina Corocăescu a fost lovită violent în zona cefei, cu o rangă sau cu un topor, trei lovituri fiind suficiente pentru a o omorî.
Făcuse dreptul şi psihologia şi urma să devină jurist
Ieri, în apartamentul în care s-a petrecut crima, situat pe strada Gheorghe Doja, membrii familiei îndurerate o plângeau pe Alina. Ana Măntăluţă, mama fetei, ne-a povestit că singurul ei copil a absolvit două facultăţi la Bucureşti, dreptul şi psihologia, iar în luna noiembrie avea de susţin definitivatul, pentru a deveni jurist. În locuinţa din Burdujeni, Alina Corocăescu a locuit puţină vreme, cea mai mare parte a timpului petrecând-o în Capitală.
Despre ziua crimei, mama abia poate vorbi.
„Am ajuns acasă pe la 14.30, ea se pregătea să pună nişte vinete la cuptor, să facă ceva de mâncare. Am plecat, am avut puţin treabă, iar când m-am întors, pe la 17.30, am găsit-o în camera unde colectăm metale. Era cu faţa în jos, într-o baltă de sânge. Au omorât-o imediat ce eu am ieşit din casă, nu a apucat să mai facă nimic cu vinetele acelea”, povesteşte mama îndurerată.
Femeia spune că asasinii au luat doar borseta pe care o avea fata asupra ei, în care erau cel mult 300 de lei. În rest, nu au căutat nimic în nici una dintre camere, deşi în apartament se găseau sume de bani mult mai consistente.
„Au omorât-o pentru trei milioane de lei. Puteau să-i dea cu un spray, să o lase jos şi să ia banii, nu să o omoare”, plânge de durere Ana Măntăluţă, care ţine să precizeze că fata era de religie adventistă, fiind foarte credincioasă.
Sigură că i-a văzut pe asasini cu o zi înaintea crimei
Judiciariştii Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, care au demarat cercetări sub coordonarea unui procuror criminalist, nu reţinuseră până ieri după-amiază nici un suspect, însă aveau câteva piste importante de lucru.
Ana Măntăluţă este aproape sigură că i-a văzut pe asasini, cu o zi înainte de crimă.
„Joi au venit cu materiale doi tineri, aveau nişte priviri care m-au înspăimântat, parcă erau drogaţi. Mi-au spus că au adus mai mult fier decât părea că aveau. Când m-am aplecat la cântar să văd cantitatea, am observat că unul, care nu cred că are mai mult de 16 ani, ţine sub haină ceva cu care vrea să mă lovească. M-am speriat, l-am întrebat ce are acolo, şi au luat-o la fugă amândoi. Cred că ei au venit a doua zi şi mi-au ucis fata”, spune femeia, care a povestit în amănunt acest episod şi anchetatorilor.
Au omorât-o în câteva secunde
Din raportul medico-legal întocmit după ce victima a fost supusă necropsiei, rezultă că „moartea victimei a fost violentă, fiind consecinţa unui grav traumatism cranio-cerebral cu 3 plăgi contuze profunde parieto-occipital stânga, fiind identificate plăgi contuze echimoze şi în zona facială. Leziunile au fost produse prin loviri cu pumnii, corp contondent cu muchie şi proiectare pe plan dur, cele în zona craniană fiind active, succesive şi recepţionate de victimă în timp ce era căzută”.
În afară de borsetă, în care anchetatorii estimează că s-ar fi aflat până în 1.000 de lei, din casă nu mai lipseşte nici un alt bun, cel sau cei care au omorât-o pe fată lovind-o şi dispărând în câteva secunde din locuinţă.
„Mi-au spus doctorii că totul a durat câteva secunde, fata mea nici nu a avut timp să-şi dea seama ce se întâmplă. Au luat borseta, au ieşit pe uşa şi au plecat, nici un vecin nu a văzut sau auzit ceva”, plânge mama fetei.
Anchetatorii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei. Această faptă se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani.