Sâmbătă, cu prilejul Zilei Pompierilor din România, cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava au organizat, în centrul Sucevei, pe esplanada Casei de Cultură, o expoziţie în care au fost prezentate autospecialele cu care se intervine la incendii, maşinile de descarcerare, precum şi restul echipamentele folosite în situaţiile de urgenţă apărute în judeţ.
Pompierii prezenţi pe esplanadă au oferit lămuriri persoanelor interesate despre maşinile din dotare, respectiv autospeciala de intervenţie şi stingere a incendiilor, autospeciala de descarcerare, ambulanţele SMURD, dar şi despre costumele de protecţie, stingătoare, precum şi alte instalaţii folosite în intervenţii de diferite tipuri (accidente chimice, incendii etc).
În paralel, trecătorilor li s-au oferit pliante cu măsuri de prevenire a incendiilor şi de evacuare în caz de inundaţii, precum şi cu un scurt istoric al pompierilor.
Ziua Pompierilor este aniversată în toată ţara pe 13 septembrie, dată care oferă ocazia rememorării unui strălucit episod din istoria naţională - lupta purtată pe Dealul Spirii, cu 160 de ani în urmă, de Compania de Pompieri din Bucureşti condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu, împotriva invadatorului otoman venit să înfrângă prin forţa armelor mişcarea revoluţionară de la 1848.
(15 sep 2008, 11:25:18
Am o intrebare: mai sunt pompieri stresati la Suceava sau au fost vindecati de capitanul cu bocanci ?