Una dintre cele mai spinoase probleme pe care membrii Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă au dezbătut-o a fost dacă Hotărârea de Guvern prin care judeţului Suceava i s-a alocat suma de 600 de miliarde de lei vechi, din care 360 de miliarde de lei vechi au ajuns în teritoriu, se referă şi la lucrările deja efectuate sau numai la cele care vor fi contractate în viitor.
Pentru că juriştii Prefecturii şi ai Consiliului Judeţean nu au reuşit să ajungă la un numitor comun, s-a stabilit ca această dilemă să fie rezolvată de Guvern, iar actul normativ buclucaş să fie adus la forma corectă.
„Orice chichiţă sau greşeală ne poate crea probleme în viitor”, i-a anunţat Gheorghe Flutur pe participanţii la şedinţă, aducându-le aminte că reprezentanţii Consiliului Judeţean trebuie să respecte legalitatea în tot ceea ce fac.
Prefectul Băişanu a susţinut că banii pot fi alocaţi şi pentru lucrările deja executate, deoarece HG precizează foarte clar că sumele trimise de Guvern sunt atât pentru „intervenţii, cât şi pentru refaceri”.
„Banii nu puteau veni odată cu apa, iar primarii care le-au cerut constructorilor să intervină la inundaţii nu puteau face rectificări de buget la 2 dimineaţa”, a precizat prefectul.
Situaţia a rămas neclară, dar de comun acord s-a trecut la celelalte puncte ce trebuiau discutate.
Contre pentru banii daţi către comune
Dacă discuţiile pentru alocarea fondurilor şi a priorităţilor gândite de Consiliul Judeţean în vederea refacerii obiectivelor aflate în administrarea acestei instituţii discuţiile au curs relativ liniştit, stabilirea aceloraşi ţinte pentru infrastructura comunală a agitat apele. De comun acord s-a ajuns la concluzia ca pentru obiectivele judeţene să se aloce 160 de miliarde de lei vechi, în loc de 130 de miliarde de lei vechi, cât ar fi revenit proporţional din banii alocaţi de Guvern, lista de obiective prioritare fiind prezentată succint de preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.
Pentru cele 89 de obiective prioritare din comune, unde s-a alocat suma de 200 de miliarde de lei vechi, prefectul Alexandru Băişanu a precizat că are o listă şi că ar dori ca aceasta să fie aprobată, cu menţiunea că totul va fi verificat în teren, iar acolo unde lucrurile stau diferit faţă de ceea ce au cerut primarii, fondurile să fie diminuate până la sumele care bat cu realitatea.
Faptul că Flutur şi-a exprimat îngrijorarea că la comune ar trebui acceptate „cecuri în alb pentru lucrări deja efectuate” a stârnit nemulţumirea lui Băişanu.
„Am şi eu liste de la comune cum o aveţi şi dumneavoastră pe cea de la judeţ, poate chiar mai bine documentată. Aş fi putut foarte bine să dau toţi banii la comune şi nu la judeţ”, a replicat prefectul.
„Aici nu împărţim banii, ci stabilim doar lista de priorităţi, iar dacă suntem la grupa mică spuneţi-mi că mă ridic şi părăsesc sala”, a spus Flutur.
Bătălie de imagine recunoscută public de combatanţi
Refuzul lui Gheorghe Flutur de a vota „un cec în alb înainte de a vedea situaţia din teritoriu” a fost suficient pentru a-l determina pe prefect să ameninţe că va chema la Suceava toţi primarii şi constructorii care au efectuat deja lucrări.
„Am venit să facem bâlci şi să blocăm situaţia din teritoriu. Să-i chemăm pe primari şi constructori şi să vă descurcaţi cu ei”, a menţionat Băişanu.
Spre finalul şedinţei, preşedintele CJ Suceava, care este şi vicepreşedinte al Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, a încercat să mai îndulcească tonul certurilor.
„S-a pornit greşit, pe principiul cine-i mai tare, şi acest lucru nu trebuia să se întâmple”, a declarat Gheorghe Flutur.
Prefectul nu i-a rămas dator şi a ţinut să tragă concluziile: „Cert este că este o bătălie de imagine în acest moment. Eu sunt prefect apolitic şi vreau să-mi fac treaba. Nu mai e ca pe vremea PSD-ului, când preşedintele CJ Suceava era şi preşedintele partidului şi şeful Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă îi era supus pe linie de partid, iar toate deciziile le lua cine nu era abilitat”.
(15 sep 2008, 11:14:07