Spre ghinionul lor, în aceleaşi zone în care s-a întârziat cu reluarea furnizării apei calde (George Enescu), avariile s-au ţinut lanţ în cursul zilei de joi, începând chiar din timpul nopţii, de acolo fiind declanşate alte avarii, pe magistrala II dar şi pe alte conducte secundare, bilanţul final fiind unul înfiorător.
În doar câteva ore, jumătate din municipiul reşedinţă de judeţ a rămas fără apă caldă timp de două zile, iar de cum se repara o spărtură dintr-un loc, alte două apăreau în alte zone.
Acesta este preţul pe care îl plătesc sucevenii pentru faptul că, de zeci de ani, nimeni nu a mai investit în înlocuirea şi modernizarea reţelelor de termoficare, care au o vechime de aproape 50 de ani.
Avarii în lanţ şi explozii de conducte
Ieri dimineaţă, furnizarea apei calde nu a fost reluată după ora 10.00, cum se estimase în cursul zilei de joi, ci abia spre seară, în cartierele Obcini şi George Enescu. Singurul cartier în care apa caldă a revenit în jurul orei promise a fost Zamca, unde avaria a putut fi remediată fără a apărea complicaţii ulterioare.
În schimb, în George Enescu, unde a apărut prima avarie la magistrala de termoficare, de cum s-a încercat furnizarea apei calde, ieri dimineaţă, o altă ţeavă a cedat, încât tot ce s-a făcut până atunci, de la oprirea apei, golirea conductelor şi repararea zonei afectate, a fost reluat, spre disperarea locuitorilor, dar şi a echipelor de intervenţie, care au lucrat toată noaptea.
În plus, pe lângă cele cinci avarii majore apărute ieri, echipele de la Termica au fost nevoite să intervină şi la PT Bucovina, unde o conductă a explodat, provocând pierderi de zeci de tone de apă caldă.
Pentru că cele trei echipe de intervenţie ale Termica au fost nevoite să se împartă în 6-7 direcţii, ca să repare stricăciunile apărute într-o singură zi, lucrările au decurs anevoios, chiar de s-a lucrat continuu.
“Sper să nu mai apară nici o avarie la noapte, că nu mai am cu cine interveni. Oamenii sunt extenuaţi, nu s-au odihnit deloc”, a spus ieri directorul de termoficare al Termica, Neculai Frunzaru.
Populaţia, nemulţumită de oprirea apei calde
Oprirea apei calde, la doar câteva zile după ce s-a încheiat perioada de revizie de vară, atât de neplăcută pentru majoritatea sucevenilor, care au nevoie de apă caldă zilnic, i-a nemulţumit pe locuitorii celor trei cartiere afectate de avarii.
“Am stat anul trecut trei luni fără apă caldă, acum două săptămâni, cât a durat revizia, dar nici acum nu pot avea apă caldă?”, se întreabă un sucevean din George Enescu, unde punctul termic a fost reabilitat anul trecut. Chiar dacă reabilitările au fost făcute la punctul termic şi la reţeaua de distribuţie către blocuri, nu la magistrala de termoficare sau la conductele secundare de transport a agentului termic, oamenii ştiu un singur lucru: plătesc pentru un serviciu de care nu beneficiază tot timpul, aşa cum ar fi normal.
Suceava e un oraş măcinat anual de sute sau chiar mii de avarii, cu un sistem de transport a agentului termic care se întinde pe 79 de kilometri de conductă principală şi 451 de kilometri de conducte secundare, la care se mai adaugă alte sute de kilometri de conducte de distribuţie. Din sistemul de transport al agentului termic, până acum a fost înlocuită doar o porţiune de 600 de metri, anul trecut, cu o investiţie de 18 miliarde de lei vechi, a Termica, în vreme ce din sistemul de distribuţie a fost înlocuit cam 20%, dar tot începând de anul trecut.
(13 sep 2008, 13:02:30