Turturica care s-a aciuat la geamul biroului preşedintelui Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, făcându-şi cuib într-unul din ghivecele cu flori, are doi pui.
Micile vietăţi care au ieşit din găoace de câteva zile reprezintă motiv ce bucurie pentru şeful administraţiei judeţene, care vede în turturelele de la geamul său un simbol al „păcii şi prosperităţii” care se vor pogorî peste judeţul nostru în timpul acestui mandat.
„Sunt unii care timp de 16 ani nu au făcut pui prin Consiliul Judeţean. Eu am făcut deja doi”, a declarat cu umor preşedintele Consiliului Judeţean, făcând trimitere la fostul şef social democrat al instituţiei. Flutur a mai spus că priveşte pasărea ca pe un semn de bun augur, „un simbol de pace şi prosperitate la Palatul Administrativ”.
„La două luni de la începerea mandatului meu, şi-a făcut cuib aici nu o cucuvea, ci o turturică”, a glumit Flutur, aluzie la cucuveaua de la Cotroceni, intrată în folclor în timpul mandatului lui Ion Iliescu.
(10 sep 2008, 11:07:30