Un bărbat din judeţul Iaşi a fost lăsat fără banii şi telefonul din buzunar în timp ce dormea în sala de aşteptare din Gara Dolhasca. După ce s-a trezit din somn şi a realizat că a fost prădată, victima, Petru T., în vârstă de 38 de ani, a alertat o patrulă de jandarmi aflată în zonă, povestind că avea asupra sa 1200 de lei şi telefonul.
La un bar din apropierea gării, oamenilor legii le-a atras atenţia un tânăr care, observându-i, a devenit agitat şi apoi, dându-şi seama că va fi percheziţionat, a luat-o la fugă. Individul, identificat ulterior în persoana lui Dumitru Ş., în vârstă de 18 ani, din Dolhasca, a fost prins în scurt timp de jandarmi, asupra sa fiind găsit telefonul şi toată suma de bani.
„Bunurile i-au fost restituite victimei, iar lui Dumitru Ş. i-au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, dosarul urmând a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni în vederea continuării cercetărilor”, a declarat căpitanul Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Suceava.
(10 sep 2008, 09:35:26