Un copil în vârstă de 13 ani a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean Suceava după ce a băut un lichid găsit în spatele casei bunicilor săi, lângă un pârâu. Vineri seară, Teodor M., domiciliat în municipiul Suceava, a venit la „Urgenţele” spitalului judeţean cu nepotul, povestind că l-a găsit în stare de inconştienţă, în spatele casei, unde se juca împreună cu mai mulţi copii de vârsta sa. Medicii care l-au luat în îngrijire pe copil l-au diagnosticat cu „intoxicaţie medicamentoasă şi alcool”, internându-l în secţia Reanimare.
Din cercetările poliţiştilor rezultă că minorul, aflat în grija bunicilor după ce părinţii săi au divorţat, s-a dus împreună cu ceilalţi copii să se joace pe marginea unui pârâu care curge prin spatele casei bunicilor. Dând peste o sticlă, minorul a dus-o la gură şi a băut din conţinut, căzând inconştient la pământ.
Deocamdată poliţiştii vorbesc de îngurgitarea unei substanţe necunoscute, cercetările fiind în derulare. Vestea bună este că minorul şi-a revenit, fiind în afara oricărui pericol.
( 8 sep 2008, 22:30:14