Prefectul Alexandru Băişanu avertizează firmele de construcţii să nu umfle facturile la lucrările de reconstrucţie a zonelor calamitate care sunt executate cu fonduri de la bugetul de stat.
Băişanu a declarat ieri într-o conferinţă de presă că a auzit cum că unii constructori vor să mărească devizele la lucrări “pentru a avea de unde să dea şpagă celor care conduc primăriile şi Consiliul Judeţean”, instituţii care vor contracta lucrările. El îi sfătuieşte pe cei care s-au gândit la aşa ceva să renunţe la astfel de practici, avertizându-i că va monitoriza cu foarte mare atenţie modul în care se vor cheltui banii primiţi de la Guvern.
“Îi anunţ că voi monitoriza prin specialiştii din instituţiile deconcentrate cu foarte mare atenţie cheltuirea acestor fonduri alocate de Guvern, pentru că nu este normal ca banul public să se scurgă în buzunarele unor şmecheri de profesie ajunşi în diferite funcţii de conducere. Decontarea cheltuielilor din campania electorală de la alegerile locale nu trebuie să se facă pe spinarea sinistraţilor sub nici o formă. Mesajul este că aceşti bani trebuie să ajungă în drumuri, poduri, podeţe, case pentru sinistraţi, nu în buzunarele altcuiva”, a declarat Băişanu. De menţionat că Guvernul a alocat judeţului Suceava 60 de milioane de lei noi (600 de miliarde de lei vechi) pentru refacerea infrastructurii afectate de inundaţii.
( 8 sep 2008, 11:39:55